Invitatul la UNInterviu pentru UNIMEDIA este expertul economic Roman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piață și vom analiza ultimele declarații ale lui Ilan Șor despre furtul miliardului, potrivit cărora intervenția BNM cu acele 13 miliarde drept credit de urgență nu a fost necesară și că ar deține probe că o parte din bani a fost întroarsă în Banca de Economii.

Nu cred că sunt dezvăluiri noi în cazul furtului miliardului pentru că așa surse ca Kroll 1 , Kroll 2 și probabil anumite aspecte legate de anchetă sunt mult mai veridice și mai pline de informații, este mai degrabă o interpretare cu multe chestiuni inexacte.

S-a simțit o dorință de a discuta de pe poziția de fugar, în care se află în încercarea de a negocia sau a amenința actuala guvernare pentru a obține o marjă de manevră pentru eventuale discuții, inclusiv, și despre securitatea lui.

Ceea ce a relatat dumnealui este puțin relevant pentru anchetă, pentru că a început focusarea pe furtul miliardului exclusiv pe partea când a apărut creditul de urgență din partea BNM către cele trei bănci și a omis complet perioada când dumnealui s-a aflat în fruntea BEM-ului și întreaga fraudă bancară a numit-o eufemistic drept o „bancă ce a avut mici probleme, dar care putea să supraviețuiască”, ceea ce nu este adevărat.

Kroll 1 și, în special, Kroll 2, denotă o schemă vastă de devalizare a celor trei bănci și implicarea lui în acest proces. În acest vârtej, până la 2,6 miliarde au fost scoase prin băncile Letoniei, ca mai apoi au fost întoarse 1,6 mlrd. Deci, această mișcare de fonduri a fost gestionată și controlată, inclusiv de această persoană și cu siguranță, dumnealui cunoaște mai multe detalii despre beneficiarii finali ai acestor mijloace în peste 65 de jurisdicții, probabil că a fost implicat nemijlocit în procesul de devalizare.

Toate aceste aspecte au fost omise și s-a focusat pe perioada de post-devalizare, care are foarte multe carențe, dar există și multe aspecte generale. A făcut trimitere la practica internațională, precum că celor trei bănci li s-a impus acele credite de urgență și nicăieri în lume banca centrală nu impune credite similare în situații similare, dar nu este deloc așa.

Greșeala cea mai mare a guvernării de atunci a fost modul secretizat în care s-a acționat, inclusiv aceste credite fiind secretizate, dar o gaură atât de mare nu putea fi ascunsă prin acte secrete și nu putea fi mușamalizată. În practica internațională, ca linii generale, există așa practici. Dar dacă privim în detalii, au fost anumite deraieri de la mărimea creditului de urgență și modul în care au fost gestionați acești bani. Trebuie să vedem dacă majoritatea acestor bani au fost îndreptați pentru despăgubirea anumitor deponenți, așa cum s-a declarat sau au fost și alte utilizări, pentru că anumite mijloace au fost ultizate nu întocmai pentru despăgubirea deponenților.

Dar per ansambul, atunci când s-a produs această daună, BNM a acționat în context general corect, de redresare, atunci când bănci sistemice erau în prag de a intra în colaps și existau riscuri majore pentru sistemul bancar de a identifica soluții. Modul în care ei le-au identificat, asta deja ridică semne de întrebare.

Mărimea sumei totale a deponenților nu depășea suma de 2,4 miliarde de lei, au existat și companii de stat care își țineau banii la BEM, cum e ministerul de Finanțe, Trezoreria, deci existau argumente în favoarea acordării acestor credite de urgență.

Că, în totalitate, creditul de urgență a fost utilizat priceput și aruncat anume la stingerea focului...a existat și acea rambursare de 2 miliarde către Victoriabank, aceste apsecte trebuie investigate.

Ca să înțelegem corect, pe lângă miliardul furat până la intervenția BNM, se pare că cel puțin jumătate din creditele cu care s-a intervenit tot au fost cumva furate?

Juridic nu au fost furate, pentru că existau niște obligațiuni ce trebuiau onorate.

Trebuie să facem diferență între expertiza economică a fenomenelor pe care noi putem să o oferim și probe sau acțiuni ilicite comise de actori în acea perioadă.

Dacă existau obligațiuni ale acestor bănci către părți terțe la acea perioadă, aceste rambursări poate nu erau după destinație, în conformitate cu creditul de urgență, dar, juridic, acestea sunt obligațiuni curente. Toate pot fi demonstrate în cadrul anchetei, de exemplu dacă în urma acestor acordări de credite de urgență au fost create contracte fictive pentru a îmbogăți anumite terțe persoane, atunci cu siguranța asta constituie o fraudă.

Există două tranșe de acordare a creditului de urgență, unul a fost acordat în noiembrie 2014 și a doua în aprilie 2015. Ceea ce înseamnă că prima tranșă a fost folosită pentru despăgubirea deponenților, a anumitor conturi curente, deținute inclusiv de către companii de stat și modul în care a fost utlizat a fost mai aproape de ceea ce înseamnă destinația creditului de urgență.

S-a văzut că situația a funcționat, toți au tăcut, iar sistemul de sceretizare a hotărârilor guvernamentale a fost unul funcțional, pentru că multă lume și-a pus întrebarea care este rostul celui de-al doilea credit de urgență și aici cred că organele de anchetă se pot focusa pentru a vedea cine sunt beneficiarii. Probabil în a doua listă partea deponenților despăgubiți este mai mică și partea potențialilor beneficiari ilegali este mai mare.

Cele trei bănci au rămas fără licență și se află în proces de lichidare...

Iarăși ceea ce s-a spus la conferință despre vânzarea activelor la prețuri derizorii este un lucru doar pe jumătate adevărat. Dacă scoatem substratul politic, practica internațională arată că în situații de faliment, majortatea activelor se vând mult sub valoarea acestora. Însă, ținând cont de aspectele politico-economice autohtone, putem presupune să existe acțiuni căpușe cu interese de a prelua aceste active, dar nu aș pune acest lucru ca obiectiv principal în gestionarea post-furt bancar, ci mai degrabă ca una marginală și unele persoane de rang mult mai jos au beneficiat de unele active mici, gen automobile, imobile.

Ilan Șor solicită întoarcerea licențelor băncilor implicate în tot acest proces. Ce spune practica intrnațională în acest sens?

Din ce a declarat, obiectivul lui nu este să restabilească activitatea acestor bănci. El va contesta retragerea licenței, dar mi s-a părut de fapt că s-a transmis un mesaj că ar putea hărțui Republica Moldova, un mesaj de contra-atac, pentru că este o procedură foarte costisitoare. Este un mesaj pentru guvernare de a slăbi, probabil, acțiunile de urmărire penală sau de a obține capital politic. Spun asta pentru că dacă admitem, ipotetic, că vreo instanță i-ar putea da câștig de cauză, acest lucru ar hărțui semnificativ Republica Moldova. Acest lucru este însă puțin probabil și aceste declarații sunt un șantaj, pentru că aceste declarații vin ca o amenințare. În realitate, aceste lucruri se pot realiza peste ani de zile, ceea ce diminuează din puterea șantajului asupra actualei guvernări. Urmează să vedem dacă vor fi și acțiuni.

Ilan Șor spune că nu are nicio vină pentru ceea ce s-a întâmplat în sectorul bancar și chiar ar fi întors bani în Banca de Economii...

Sigur că are probe că a întors unele mijloace în Banca de Economii pentru că asta de fapt și a fost esența schemei fraudei bancare. Este creat acel vârtej, prin care se generează artifical „in” și „out” de mijloace, de credite false, documentate, scoase în afară prin băncile letone și înapoi, prin aceleași bănci, prin diferite companii, probabil afiliate grupului Șor, au fost întoarse în Republica Moldova. În cadrul schemei, o parte din aceste mijloace trebuiau să fie întoarse, iar acele urme lăsate în urma acestei scheme pot fi pretinse drept mjloace întoarse, doar că în realitate lucrurile stau altfel. Trebuie luată lista mijloacelor scoase și de făcut bilanțul, ca să vedem aceste mișcări au fost în favoarea celor trei bănci sau în favoarea grupului Ilan Șor.

Până acum statul a reușit să recupereze foarte puțin din aceste miliarde. De ce?

Din furt practic nimic nu s-a recuperat. 2,4 miliarde de lei numite drept recuperare au fost acele active comercializate la licitație, ale celor trei bănci sau unele credite luate de cetățeni, întoarse prin decizii ale instanțelor de judecată.

Credeți că Republica Moldova va reuși vreodată să întoarcă măcar o parte din acești bani?

Sunt foarte multe jurisdicții care trebuie apelate, peste 65 la număr. A fost o acțiune complicată, cu multe companii ce existau de mai mult timp. Probabil că acestea aparțineau unui grup specializat în astfel de operațiuni, pentru că nu cred ca grupul Șor ar fi deschis atâtea companii. Acest lucru ar fi fost mult mai costisitor decât mijloacele extrase. Probabil că a subcontractat anumite rețele deja existente și ceea ce se vehiculează în presă și comisiile parlamentare despre beneficiarii finali nu sunt decât acele verigi intermediare. Este expres menționat în raportul Kroll că mijloacele au fost scoase, imediat convertite în mai multe valute, redirecționate spre mai multe conturi, urmele sunt lăsate, dar pentru recuperare ar trebui deschise dosare și urmăriri penale inclusiv în acele state, cooperarea acelor state. Majoritatea sunt state care respectă cadrul legal, dar sunt și multe state care se află în afară, cum ar fi Iranul sau alte state din Asia prin intermediul cărora au trecut aceste mijloace. Deci este un lucru extrem de dificil, pentru că necesită pe lângă dosare civile, urmărire penală, necesită deconspirarea acelor scheme ale acelui instrument utilizat, lucru care mă face să cred că întoarcerea fizică a miliardului este puțin probabilă.

Făceam o analogie că miliardul pentru Republica Moldova va deveni ca tezaurul pentru România, visat, dorit și niciodată redobândit.

Cum vedeți decizia de redistribuire a profitului BNM pentru reducerea din povara pusă pe sistemul bugetar ca urmare a furtului miliardului?

În final, este o decizie de echilibru, pentru că inițial se discuta să fie luat tot profitul, ceea ce ar fi diminuat capacitatea BNM de recapitalizare a propriul capital. Faptul că s-a ajuns la decizia de 50 la 50 este într-adevăr un lucru care ar scădea povara pusă asupra bugetului. Este o practică internațională normală. Este o decizie în favoarea BNM că se va redistribui doar 50 la sută din profitul său.

Poate această decizie să influențeze cumva cursul valutar?

De fapt, anume pentru a nu fi influențat s-a decis ca acele credite de urgență să fie întoarse din bugetul public. În caz contrar am fi avut o Bancă Națională decapitalizată, care și-ar fi redus considerabil marja de manevră în politica monetară, creditară, cu efecte, inclusiv, și asupra cursului valutar.

Ceea ce acum se discută că se trec banii dintr-un buzunar în altul, vorbesc oameni care nu înțeleg cum funcționează de fapt acest sistem, cum e pus banul în circulație și ce este Banca Națională și ce înseamnă bani publici și aceste confuzii sunt dejucate pe scena politică, mai degrabă, dar nu au nimic comun cu realitatea.

---