(video) Deputat PAS: Să vedeți unde veți ajunge dacă veți închide gura opoziției

Deputatul Sergiu Litvinenco, din fracțiunea PAS, cere președintei Parlamentului și majorității parlamentare să „nu închidă gura opoziției”. Acesta a declarat că dacă va fi încălcat regulamentul, deputații din Blocul ACUM vor lua toți luări de cuvânt la fiecare proiect de lege înaintat, ceea ce va face ca ședința să devină una foarte lungă.

„Doamna președintă, stimați colegi, mai ales din majoritatea parlamentară, vreau foarte mult să rog, pe viitor să se respecte regulamentul, în ceea ce privește dezbaterea proiectelor de lege, așa încât să nu se evoce în mod nejustificat articolul 108, inclusiv atunci când depunem moțiuni simple, să se dezbată aceste moțiuni în plenul Parlamentului, fără a fi respinse fără niciun temen, și atunci când propunem persoane în componența nominală a comisiilor permanente în conformitate cu principiul profesionalității, cu decizia fracțiunii, cu doleanța parlamentarului”, a declarat deputatul Sergiu Litvinenco.

„Articolul 61, alineat 4 din regulamentul Parlamentului spune că fiecare fracțiune are dreptul să ia cuvântul la fiecare proiect 7 minute, fiecare deputat are dreptul la luare de cuvânt de 5 minute și vă anunț de pe acum că dacă nu o să respecte, noi suntem 25-26 de parlamentari în Blocul ACUM și la fiecare proiect ne vom înregistra cu 25-26 de luări de cuvânt și atunci vedeți unde veți ajunge dacă veți închide gura opoziției”, a precizat deputatul.

„Și noi vă mulțumim pentru această lecție, cel puțin vă cunoaștem agenda”, a spus, în replică, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.


Pub