Moțiune simplă, povara miliardului furat, suspendarea reducerii pedepsei deținuților. Ce s-a aprobat astăzi la Parlament

PE SCURT

Blocul ACUM a înaintat astăzi în ședința Parlamentului o nouă moțiune simplă împotriva politicii externe a Republicii Moldova, declarând că „diplomația moldovenească este ostatica a unor procese politice regretabile, care conduc la izolarea țării noastre pe plan bilateral”. La mijlocul lunii februarie, Blocul ACUM a mai înaintat o moțiune împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, însă chestiunea nu a ajuns până la ședința plenară. Tot astăzi, a fost adoptat proiectul care ar urma să slăbească povara cetățenilor, în ceea ce privește întoarcerea baniilor din furtul miliardului. 

Tot astăzi, deputații au suspendat reducerea pedepsei condamnatului deținut în condiții precare de detenție.

PE LUNG

Moțiune simplă împotriva politicii externe a Republicii Moldova

Deputații fracțiunilor Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate au depus o nouă moțiune simplă împotriva politicii externe a Republicii Moldova. În moțiunea prezentată de deputatul Dinu Plângău se menționează că în ultimii ani „politica externă a fost afectată dramatic de factorul politic, care a deraiat de făgașul firesc al integrării europene”. 

„Obiectivele strategice de altădată sunt compromise de politici conjuncturale și ideologice care nu au nimic în comun cu interesele noastre naționale. În locul unei politici externe consecvente, coerente și combative, s-a recurs la diverse acțiuni și obiective care preponderent doar mimează integrarea europeană. Toate acestea soldându-se cu grave abateri de la normele și standardele în domeniul respectării drepturilor omului și a unei justiții… Din păcate, diplomația moldovenească este ostatica acestor procese politice regretabile, care duc la izolarea țării noastre pe plan bilateral, regional, european și internațional”, se arată în textul moțiunii.

Deputații au cerut formalizarea și prezentarea unei poziții oficiale clare și ferme a Guvernului Republicii Moldova cu privire la războiul de la Nistru din anul 1992, intensificarea și dinamizarea discuțiilor în cadrul formatului 5+2, prin prezentarea unei poziții clare și a unui plan de acțiuni coerent și concret cu privire la retragerea completă și necondiționată a trupelor militare ruse, precum și retragerea munițiilor, armelor și echipamentului militar de pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, deputații ACUM au cerut prezentarea unei agende clare și coerente privind implementarea eficientă a Acordului de Asociere cu UE și Zonei de liber schimb, menită să ancoreze ferm R. Moldova pe calea integrării europene. În plus, în moțiune se mai cere elaborarea și prezentarea unui plan de acțiuni cu privire la promovarea intereselor economice ale țării noastre peste hotare prin intermediul misiunilor diplomatice. 

Precizăm că, în februarie, Blocul ACUM a depus o moțiune similară, în urma unei declarații a ministrului Afacerilor Externe și Integrării Aureliu Ciocoi, potrivit căreia intervenția militară a Federației Ruse în conflictul de pe Nistru a avut drept scop doar oprirea vărsării de sânge.  Moțiunea nu a fost examinată de Legislativ, conducerea Parlamentului invocând anumite norme de procedură.

Un nou mod de alocare a profitului BNM la venitul bugetului de stat. Ce înseamnă asta? 

Parlamentul a instituit un nou mod de alocare a profitului disponibil pentru distribuire al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) la venitul bugetului de stat. Noua formulă de distribuire a profitului BNM a fost prezentată de ministrul Finanțelor Sergiu Pușcuță. Aceasta ar urma să micșoreze povara financiară pusă pe spatele cetățenilor pentru achitarea datoriei provocate de „furtul miliardului”. 

Proiectul a fost criticat dur de opoziție, care a declarat că îl va susține în prima lectură, însă va veni cu amendamente pentru lectura a doua. Totuși, după ce a fost votat de majoritatea deputaților în prima lectură, președinta Parlamentului a propus votarea în lectura a doua. În acest caz, proiectul a fost susținut doar de deputații PSRM și PDM.

Potrivit proiectului, în cazul în care capitalul statutar constituie mai puțin de 4% din totalul obligațiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat în întregime pentru majorarea capitalului statutar al instituției.

În cazul în care capitalul statutar constituie de la 4% până la 10%, din totalul obligațiunilor monetare ale BNM, jumătate din profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat la majorarea capitalului statutar, iar cealaltă jumătate – la venitul bugetului de stat. 

Respectiv, când capitalul statutar va constitui mai mult de 10% din totalul obligațiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat în întregime la venitul bugetului de stat.

Pușcuță a precizat că, pentru anul 2019, rezultatele preliminare arată un profit disponibil pentru distribuire al BNM de circa 436 milioane de lei. Ministrul a spus că prin această lege nu se anulează și nici nu se recuperează miliardul furat, ci este un prim pas pentru scoaterea a acestei datorii de pe spatele cetățenilor.

Opoziția despre inițiativa lui Pușcuță

Proiectul a trezit critici din partea deputaților Blocul ACUM și cei de la Pro Moldova.

„Intenția este bună, doar că riscăm cu o mână să dăm și cu două să luăm. Creăm premize pentru ca BNM, care este influențată politic, să fie antrenată în procesul de a-și asuma riscuri mai mari pentru a-și crește profitabilitatea”, a declarat deputatul PAS Mihai Popușoi.

„Este un proiect politic, un proiect al președintelui Dodon care încearcă din răsputeri să arate de ce în patru ani nu a putut să anuleze legea miliardului… Este un proiect politic care nu vine cu o soluție de lungă durată, nu propune o variantă prin care cetățenii să fie scutiți de achitarea banilor care au fost furați de la dânșii… Dar, decât nimic, PPDA va susține această idee, mai ales că noi am propus ca această sumă să fie redirecționată spre indexarea pensiilor în întregime”, a declarat președintele fracțiunii PPDA, Alexandru Slusari.

„Este un proiect cosmetic… Nu este un proiect rău sau bun. E un proiect care nu aduce miliardul înapoi, așa cum ați promis în campanie. De la votarea acestui proiect, miliardul va rămâne furat, nerecuperat și în continuare prin offshore-uri”, s-a adresat deputatul PAS Dumitru Alaiba către deputații socialiști. 

La rândul său, deputatul socialist Vladimir Golovatiuc a declarat că proiectul trebuie privit doar prin prisma faptul că acesta va diminua presiunea asupra bugetului. „Doar așa privim acest proiect. Nu poți să fii nițel gravidă. Sunteți pentru soluționarea proiectelor sociale, adăugător la ceea ce este în buget sau împotrivă? Este o acțiune concretă”, s-a adresat deputatul socialist către opoziție. 

În final, proiectul a fost votat în două lecturi.

Reducerea pedepsei condamnatului deținut în condiții precare de detenție va fi suspendată

Aplicarea de către instanțele de judecată a reducerii pedepsei condamnatului deținut în condiții precare de detenție va fi suspendată. Deputații au votat, în ședința de astăzi, un proiect în acest sens, în I lectură.

Noile prevederi nu se vor aplica în privința plângerilor depuse pâna la data intrării în vigoare a prezentei legi. Aceasta va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Totodată, Guvernul, până la 1 septembrie 2020, va prezenta Parlamentului un proiect de lege privind perfecționarea mecanismului compensator.

Potrivit datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, până la 10 februarie curent, au fost înregistrate 5372 plângeri ale deținuților cu privire la condițiile precare de detenție din instituțiile penitenciare din țară, din totalul de aproximativ 6700 deținuți aflați în custodia statului. Din numărul total de plângeri adresate au fost examinate 3445, iar soluții au fost pronunțate în cazul a 2402 de plângeri.

„Nu umblați brambura prin Parlament” și „nu poți să fii oleacă gravidă”- replicile care au marcat ședința

Ca de obicei, ședința Parlamentului nu a fost lipsită de momente ilare și replici acide între deputați.

Astfel, la începutul ședinței, președinta legislativului, Zinaida Greceanâi, a ținut să-l felicite pe deputatul Ilan Șor, care își serbează astăzi ziua de naștere. „Stimați colegi, astăzi își sărbătorește ziua de naștere Ilan Șor, îl așteptăm acasă, în Moldova, ca să îi adresăm felicitări”, a menționat ea ironic. Aceasta în condițiile în care Ilan Șor este anunțat de autoritățile noastre în căutare internațională. 

Ulterior, deputata Maria Ciobanu a avut un comentariu. „Este o mare rușine ca un deputat penal să fie felicitat din prezidiul Parlamentului, cu ocazia zilei de naștere. Ne-a făcut de rușine în lumea întreagă. Eu îi urez din tot sufletul ani mulți cu executare”.

Într-un alt moment, când urmau să fie examinate chestiuni ce țin de agenda ședinței, Zinaida Greceanîi, vădit deranjată de faptul că nu toți deputații sunt la locul loc a menționat, și-a mustrat colegii: „De câte ori v-am rugat să nu umblați brambura prin Parlament?!”.

În timp ce se examina proiectul privind instituirea unui nou mod de alocare a profitului disponibil pentru distribuire al BNM la venitul bugetului de stat, președintele fracțiunii parlamentare PAS, Igor Grosu, care a criticat inițiativa, a ieșit la tribuna Parlamentului și a încercat să exemplifice sinteza acestui proiect. 

Acesta a pus la tribuna centrală două pahare de plastic, în unul a pus două bancnote de 200 și de 100 de lei, iar pe cel de-al doilea pahar l-a lăsat gol. „Acesta este BNM”, a menționat deputatul arătând spre paharul plin cu bani, „iar acesta este bugetul”, arătând spre paharul gol. „Pur și simplu din paharul plin luăm o bancnotă și o punem în cel gol. Și peste cinci minute luăm bancnotă și o punem înapoi în paharul cu bani. Nimic deosebit. Luăm dintr-un buzunar și-l punem în altul”, a explicat Igor Grosu. 

La același subiect, deputatul ACUM Lilian Carp, și el critic față de proiect, a declarat că societatea face parte dintr-un teatru al absurdului numit „Politica R. Moldova”. „A plecat nanul și a rămas cel cu pomelnicul”, a menționat ironic Lilian Carp. 

Amintim că, recent, în presă a apărut imagini cu pomelnicul familiei Dodon, care a fost tipărit la o tipografie, cu un tiraj de 1500 de exemplare. Potrivit preoților, nu se obișnuiește ca pomelnicele să fie tipărite, însă chiar dacă acest lucru se face, trebuie aprobat cu acordul Sinodului Bisericesc. 

Proiectul ce vizează distribuirea profitului BNM a fost comentat ironic și de socialistul Vladimir Golovatiuc. „Nu puteți să fiți oleacă gravidă, ori susțineți acest proiect ori sunteți împotriva acestuia”, s-a adresat el către deputații din Blocul ACUM. 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.