Mama consilieră, fiul președinte. Cu ce se ocupă și ce avere declară mama lui Igor Dodon

Julieta Savițchi
06/03/2020
shok.md

Fosta profesoară de limbă română din satul Sadova, raionul Călărași, Galina Dodon, mama președintelui Igor Dodon, a pășit pe urmele fiului. Galina Dodon este consilieră locală, la al doilea mandat, din partea Partidului Socialiștilor, formațiune pe care a condus-o fiul său până să ajungă președinte.

O funcționară de la Primăria Sadova ne-a comunicat la telefon că Galina Dodon face parte din comisia buget și finanțe a Consiliului local. Funcționara ne-a mai comunicat că mama președintelui, care este trecută de 65 de ani, este pensionară și nu mai lucrează în școală de câțiva ani.

În Declarația de avere semnată la 13 ianuarie 2020, fosta profesoară declară în proprietate casa de 240,8 metri pătrați din satul Sadova, Călărași, precum și trei construcții auxiliare din gospodărie. Potrivit documentului, imobilele au fost moștenite de la soțul său, decedat în 2013.

Galina Dodon a mai raportat 103 terenuri agricole, cu suprafața totală de 28,3 hectare, evaluate la 387,2 mii de lei. Două dintre loturile declarate, cu suprafața de 11 și de 13 ari, părinții lui Igor Dodon le-au primit gratuit în anul 2000, de la administrația locală.

Terenurile au început să fie cumpărate în anul 2013, atunci fiind achiziționate cinci loturi. Ultimele terenuri, în număr de 12, au fost achiziționate în 2018.

Pe lângă aceste cheltuieli, Galina Dodon a reușit să facă și unele economii. Consiliera a raportat un depozit bancar cu 153,6 mii de lei, și două conturi curente, cu 10.770 și 2.721 de lei.

Potrivit Declarației de avere, Galina Dodon a avut anul trecut venituri oficiale de 23.597 de lei din pensie, 600 de lei i-a primit ca suport unic de la CNAS, iar suma de 7.024 de lei a constituit dobânda din depozitul bancar.

Ziarul de Gardă scria într-o anchetă publicată la finele anului trecut, că pe terenurile procurate de Galina Dodon sunt amplasate mai multe iazuri. „Mama mea locuiește în Sadova, iar terenurile care sunt înregistrate pe ea sunt în mare parte cote primite de părinții mei după lichidarea întreprinderii agricole colective. Respectiv, e vorba de o moștenire de decenii. O parte din terenuri sunt trecute de pe numele tatălui meu, decedat în 2013, o parte sunt în urma schimbului de terenuri în scop de consolidare, iar câteva au fost procurate. În orice caz, nu este vorba în niciun fel de investiții din banii mei”, a declarat atunci șeful statului la solicitarea Ziarului de Gardă.

Într-un clip video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook la finele anului trecut, președintele Igor Dodon s-a lăudat cu gospodăria mamei sale din Sadova, amenajată ca la carte.

Amintim că mama președintelui a lucrat profesoară la gimnaziul din sat. Tatăl, Nicolae Dodon, fost secretar a PCRM din Sadova, a decedat în 2013.

Julieta Savițchi
06/03/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii