(video) Diacov, cu ochii în lacrimi, în studioul UNIMEDIA: „Mi-am imaginat toată mașinăria pusă în funcție ca Brașovschi și alții să facă ce au făcut”

Președintele de onoare al Partidului Democrat face dezvăluiri, în noul studio UNIMEDIA, despre ce se întâmplă în formațiune, cum a ajuns Vladimir Plahotniuc în PD, acum 10 ani și de ce „se face degrabă un an de când dictatura a plecat din partid”. Dumitru Diacov s-a emoționat până la lacrimi, când a vorbit despre ultimul deputat care a părăsit fracțiunea și crede că grupul Candu a plecat pentru a împiedica o coaliție cu Blocul ACUM. A dat mâna cu Maia Sandu o singură dată, recent, și ce exact negociază PD cu socialiștii, despre toate acestea aflați dintr-UNInterviu cu Dumitru Diacov, difuzat la ora 20:00 pe UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

În spatele plecării lui Gheorghe Brașovschi din Partidul Democrat ar sta „multe lucruri și multe emoții”.

„Domnul Brașovschi m-a sunat foarte emoționat și avea o voce foarte nesigură. Câteva minute și-a cerut scuze. I-am spus să ne vedem mâine să dicutăm. A zis că nu poate mâine, că treaba e făcută. Vocea lui devenise și mai nesigură, atunci și vocea mea a devenit mai nesigură. Atunci mi-am imaginat toată mașinăria care a fost pusă în funcție ca domnul Brașovschi și nu doar el să facă ce a făcut. Și vă rog să ma credeți că această mașinărie este una foarte serioasă”, a declarat președintele de onaore al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, într-UNInterviu pentru UNIMEDIA, ce va fi difuzat la ora 20:00.

Solicitat de UNIMEDIA, Gheorghe Brașovschi a spus că nu stă nicio mașinărie în spatele deciziei sale și nicio presiune.

„Nu sunt o bocitoare și nu am de gând să bocesc. Eu, în viața mea, am plâns când eram mic că m-a bătut mama și când l-am pierdut pe tata, fratele și tata-socru. Atât. Da, decizia de a pleca a fost una grea, după 11 ani de PD, dar e una asumată. Nu știu despre ce mașinărie vorbește domnul Diacov”, a spus Brașovschi.

Brașovschi a anunțat pe 28 februarie că părăsește PD, nemulțumit că „nu mai are o susţinere necesară în cadrul partidului pentru a continua să muncească în direcția lucrurilor bune”. Acesta a aderat la grupul Pro-Moldova, condus de Andrian Candu, format din 7 deputați ce au părăsit fracțiunea și partidul democraților.


Pub