Judecători audiați și adresările la CtEDO, studiate de PG, după ce va fi deschisă o procedură penală în cazul dosarului „Gemenii”

Dosarul centrului comercial „Gemenii”, condamnat la CtEDO, pentru un caz de admitere abuzivă a unei revizuiri cu 15 ani în urmă, și pentru care Republica Moldova este obligată să achite un prejudiciu uriaș, a ajuns pe mâna Procuraturii, după o sesizare a Ministerului Justiției și urmează a fi deschisă o procedură penală pentu clarificarea lucrurilor. Declarația aparține procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Foto: https://unica.md/

„Procuratura a fost sesizată din partea Ministerului Justiției. Materialul este în procedură. Cred că în timpul apropiat noi vom porni o procedură penală pentu clarificarea lucrurilor, care au avut loc când au fost adoptate deciziile respective. Această procedură presupune că toate acțiunile în cadrul urmăririi penale trebuie efectuată numai în cadrul urmăririi penale. Acest fapt prevede că vor fi audiați judecători, vor fi ridicate și studiate dosarele respective, vor fi ridicate și studiate adresările la CtEDO și deciziile respective. Este un lucru complex, dar noi îl vom duce până la capăt și vom adopta deciziile legale”, a delcarat Stoianoglo cu referire la dosarul „Gemenii”.

În ceea ce privește pedepsirea altor judecători care au gestionat dosarele în urma cărora țara a pierdut la CtEDO, procurorul general a precizat că există practica Curții Constituționale care limitează tragerea la răsundere a magistraților.

„Noi până acum am avut o practică. Avem legea respectivă care prevede procedura de restiuire a banilor și averilor și practica Curții Constituționale, care interzice sau limitează atragerea judecătorilor la răspundere penală pentru cazurile când Republica Moldova a pierdut dosarele la CtEDO”, a conchis Stoianoglo.

Amintim că Republica Moldova a fost condamnată definitiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în dosarul Casei de Comerț „Gemenii” S.A., la 14 ani de la depunerea cererii. Curtea a decis că statul pârât trebuie să întoarcă solicitanților în comun (Ojog și Alții) până la 18 mai 2020, 36,55% din clădire care încă mai erau proprietatea reclamanților până la 20 iulie 2005, împreună cu terenurile adiacente, toate scutite de orice grevări, plus orice impozit care poate fi perceput.

În cazul în care statul nu-și va respecta obligațiile, de la expirarea perioadei de trei luni indicate de CtEDO, va trebuie să se plătească o dobândă pentru sumele menționate mai sus, cu o rată egală cu rata de creditare a Băncii Centrale Europene de trei puncte procentuale.

În urma deciziei CtEDO, Guvernul a declarat că vrea să scoată 70 de milioane de lei din buzunarul magistraților vinovați de condamnarea la CtEDO, iar o parte din finanțarea sistemului judecătoresc a fost blocat pentru un termen de 60 de zile, până când Ministerul Finanțelor nu va face modificări la bugetul de stat pentru anul 2020.

Mai mulți deputați din diferite fracțiuni parlamentare s-au expus asupra deciziei Guvernului de a scoate 70 de mln. de lei din buzunarul magistraților vinovați de condamnarea la CtEDO în dosarul Gemenii, considerând că această mișcare este una absolut greșită, atunci când există mecanismul de regres aplicat persoanelor vinovate de prejudicierea statului în cazuri de „acțiuni criminale”


Pub