Patru bărbați vor fi spânzurați în India, pentru că au violat în grup o tânără, care a murit apoi

După trei amânări, o instanţă din capitala Indiei a programat pe 20 martie execuţia a patru condamnaţi pentru un viol în grup urmat de moartea victimei, informează AFP, la care face referire Agerpres.

Foto: blacknews.ro

Conform deciziei tribunalului din Delhi, Mukesh Singh, Vinay Sharma, Pawan Gupta şi Akshay Thakur urmează să fie spânzuraţi la ora locală 05:30 (00:00 GMT) în penitenciarul din Tihar.

Cei patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru violul unei studente în vârstă de 23 de ani într-un autobuz, comis la Delhi, în decembrie 2012. Victima a decedat din cauza rănilor. Cazul a şocat opinia publică şi a provocat manifestaţii uriaşe în India, iar ulterior, autorităţile au înăsprit legislaţia împotriva violenţelor sexuale şi au prevăzut proceduri judiciare mai rapide, reaminteşte AFP. Agenţia menţionează că astfel de infracţiuni sunt de multe ori muşamalizate în societatea indiană.

Ancheta violului din 2012 a dus la arestarea a şase suspecţi. Presupusul lider al agresorilor a murit ulterior în închisoare; oficial, s-a consemnat că el s-a sinucis. Un alt violator, minor la data comiterii faptei, a beneficiat de o reducere a pedepsei şi a fost eliberat după trei ani.

Cei patru condamnaţi la moarte au făcut pe rând apeluri în ultimele săptămâni, reuşind astfel să câştige timp. Cererile lor de graţiere au fost, în cele din urmă, respinse.

Mama victimei a declarat agenţiei Press Trust of India că „lupta va continua până vor fi spânzuraţi”.

India nu aplică frecvent pedeapsa capitală, care este de obicei comutată în închisoare pe viaţă. Ultima execuţie prin spânzurătoare a avut loc în 2015.


Pub