Opt cetățeni turci, reținuți după ce au trecut ilegal Prutul cu o barcă, cu intenția de a ajunge în Germania

Opt cetățeni turci au trecut ilegal frontiera de stat a Republicii Moldova, fiind depistați și reținuți ulterior pe teritoriul României. Aceștia intenționau să ajungă în Germania.

Foto: Poliţia de Frontieră

Cei opt cetăţeni turci au traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, cu intenţia de a ajunge în Germania.

Polițiștii de frontieră români i-au depistat și reținut pe teritoriul României. În baza Acordului de Readmisie, aceștia urmează să fie preluați de Poliția de Frontieră din R. Moldova în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD întreprind măsuri de investigație și urmărire penală în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și stabilirii întregii arii infracționale. În acest sens, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de organizare a migrației ilegale.


Pub