Iarna 2019-2020 a înregistrat cele mai înalte temperaturi în Europa

Temperaturile atinse în această iarnă sunt, de departe, cele mai mari înregistrate vreodată în Europa, potrivit Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, relatează dpa.

Foto: UNIMEDIA

Între decembrie 2019 şi februarie 2020, temperaturile au fost cu 3,4 grade Celsius peste cele medii înregistrate între 1981 şi 2010, a precizat miercuri, la Londra, serviciul Copernicus, scrie AgerPres.

Totodată, temperaturile au fost cu 1,4 grade mai mari decât cele înregistrate în iarna 2015-2016, considerată cea mai caldă iarnă de până acum.

Nordul şi estul Europei au fost în principal afectate de temperaturile ridicate. Aceeaşi tendinţă a afectat Siberia şi Asia Centrală.

Acest lucru nu poate fi atribuit doar încălzirii globale, a declarat Carlo Buentempo, directorul Copernicus într-un comunicat. "Temperaturile sezoniere, mai ales cele din afara tropicelor, variază semnificativ de la an la an", a afirmat el.

"Deşi acesta a fost cu adevărat un eveniment extrem în sine, este probabil ca acest gen de evenimente să fi fost amplificate de tendinţa încălzirii globale", a mai spus el.

Anotimpurile sunt definite diferit în meteorologie şi astronomie. Din punct de vedere meteorologic, iarna s-a încheiat la sfârşitul lunii februarie, în timp ce iarna calendaristică se încheie pe 20 martie, odată cu echinocţiul de primăvară, când ziua devine egală cu noaptea.


Pub