Angajații institutelor Academiei de Științe, lăsați de luni de zile fără leafă, anunță acțiuni ample de protest

Ilie Gulca, Mădălin Necșuțu
05/03/2020

Zeci de cercetători ai Institutului de Istorie, ai Institutului de Filologie și ai Institutului Patrimoniul Cultural ale Academiei de Științe a Moldovei au protestat, joi, în fața Guvernului, împotriva deciziilor luate de Ministerul Educației Culturii și Cercetării în urma cărora un număr important s-au pomenit fără lucru sau cu leafa neplătită de câteva luni. Acestora le-au fost respinse proiectele de cercetare finanțate prin intermediul Programului de Stat (2020–2023).

„Cercetarea noastră a intrat pe contrasens cu mesajul politic al guvernării. Așa cum s-a procedat în cazul furtului miliardului, prin acțiuni în serie, la fel se procedează și în cazul lichidării sistematice a domeniului cercetării. Acum suntem la etapa finală când ni se interzice să programăm niște cercetări”, a declarat istoricul Ion Negrei în fața colegilor săi adunați joi în Piața Marii Adunări Naționale, în fața Guvernului.

Omul de știință a anunțat că în cadrul Institutului de Istorie a fost format un comitet de grevă. Această structură va colabora cu celelalte instituții de cercetare pentru planificarea unor acțiuni comune. „Vrem să elaborăm o listă comună de revendicări pe care să o înaintăm Guvernului și Parlamentului. Acțiunea de astăzi este primul act de protest împotriva imixtiunii politice în domeniul cercetării.”  

Istoricul Anatol Țăranu a anunțat că, comunitatea științifică nu va rămâne pasivă față de tentativele de a lichida domeniul cercetării din Republica Moldova. „Guvernarea vrea să aplice o lovitură mortală științei umanistice, științei care participă la păstrarea identității naționale. Nu în zadar Guvernul prin reforma sa anapoda lovește în Institutul de Istorie, în Institutul de Filologie și în Institutul Patrimoniului Cultural. Protestul de astăzi este primul pas spre o revoltă generală a intelectualității în R. Moldova.”

În același timp, o cercetătoare a Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Aurelia Peru, a anunțat pe pagina sa Facebook că alți 30 cercetători științifici – doctori în știință, doctori habilitați, profesori ai acestei instituții științifice – „vin să completeze armata de șomeri”.

„Aceste epurări din mediul academic sunt coordonate și premeditate. Societatea noastră amintește tot mai mult de „Ferma animalelor” (George Orwell). Desigur, istoricii, politologii, specialiștii în relații internaționale etc. reprezintă opoziția incomodă a actualei puteri.”

„Intelectualitatea științifică nu se include în bazinul electoral al PSRM, cu excepția câtorva miniștri din cabinetul Chicu. Este pentru prima dată când mă dezic de una dintre valorile fundamentale ale democrației – minoritatea supusă majorității.”

Ilie Gulca, Mădălin Necșuțu
05/03/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii