Slusari: „În scurt timp, vom asculta cântecul de lebădă al unui partid, care acum un an era guvernamental”

Moțiunea simplă depusă de către opoziția parlamentară împotriva ministrului Economiei a fost inclusă în ordinea de zi a ședinței plenare a Legislativului, de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de către deputatul Alexandr Slusari, după ședința Biroului permanent.

Foto: UNIMEDIA

„În cadrul ședinței de azi a Biroului Permanet, reprezentanții coaliției de căteva ori au dat de înțeles că săptămâna viitoare poate veni deja alt ministru al Economiei”, a scris deputatul Platforemi DA, pe pagina sa de Facebook.

Parlamentul se va întruni și pe 6 martie în ședință, într-o zi de vineri, pe când tradițional, acestea erau convocate în zilele de joi.

„Înțeleg că Dodon și anexa lui, PD, au nevoie de ziua de mâine pentru finalizarea tranzacției cu oferirea ministerelor și închiderea dosarelor în schimbul renunțării Partidului Democrat la participarea la prezidențiale. În scurt timp vom asculta cântecul de lebădă a unui partid, care încă un an în urmă a fost cel guvernamental”, a mai declarat Slusari.

PSRM a anunțat, în urma ședinței Consiliului republican al partidului, că lansează negocierile cu democrații în vederea formării unei coaliții oficiale de guvernare.

Și PD se va întruni astăzi la ședința Consiliului Național pentru a consulta liderii teritoriali în privința inițierii de discuții pe marginea deciziei de intrare la guvernare.


Pub