Sebastian Kurz califică decizia Turciei de a deschide „ușile” refugiaților în Europa drept „atac împotriva UE şi Greciei”

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a calificat marţi drept un „atac împotriva Uniunii Europene şi Greciei” decizia Turciei de a-şi deschide frontierele cu Europa pentru refugiaţii aflaţi pe teritoriul turc, transmite agenţia France Presse.

Foto: https://www.reuters.com/

„Este un atac al Turciei contra Uniunii Europene şi Greciei. Fiinţe umane sunt utilizate pentru a face presiuni asupra Europei”, a declarat Kurz într-o conferinţă de presă consacrată situaţiei din Siria şi celei de la frontiera turco-greacă, unde sunt comasaţi mii de migranţi sirieni care încearcă să ajungă în Europa.

Şeful executivului de la Viena a subliniat că oficialităţile europene ar trebui să se opună „unei acţiuni organizate cu bună ştiinţă de preşedintele Erdogan” care foloseşte solicitanţii de azil „ca pe arme”.

„Dacă noi cedăm în faţa presiunii turce, dacă preşedintele Erdogan iese ca un învingător care decide dacă zeci de mii de fiinţe umane pot să se îndrepte rapid către Grecia şi UE, atunci alte sute de mii vor urma şi astfel se va pune capăt liberei circulaţii în Europa”, a accentuat Sebastian Kurz, citează Agerpres.

El a calificat situaţia de la frontiera dintre Turcia şi Grecia drept un „test al adevărului” pentru Europa şi a avertizat că nu trebuie să se repete criza migranţilor din 2015, solicitând consolidarea protecţiei frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a somat luni Europa să-şi asume „partea sa de povară” în privinţa primirii migranţilor şi refugiaţilor sirieni după ce le-a deschis porţile către Europa, în încercarea de a obţine un sprijin sporit din partea Occidentului în Siria.

„După ce ne-am deschis frontierele, numărul celor care s-au îndreptat spre Europa a atins sute de mii. În curând, acest număr se va exprima în milioane”, a afirmat Erdogan.

Aproximativ 13.000 de migranţi şi refugiaţi, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, sunt comasaţi de-a lungul celor 212 km ai frontierei terestre turco-greceşti, aşteptând să intre în Grecia.


Pub