Șoc în fotbalul moldovenesc: Zimbru Chișinău anunță retragerea echipei din Campionatul Național de fotbal

Clubul de fotbal Zimbru Chișinău anunță retragerea echipei de seniori din toate competițiile de fotbal organizate sub egida FMF. Astfel, în sezonul 2020-2021, galben-verzii nu vor alinia nicio echipă de seniori în toate diviziile Campionatului Național de fotbal și a Cupei Moldovei. Anunțul a fost făcut într-o conferința de presă.

Foto: Zimbru Chișinău

Motivul invocat ar fi „problemele financiare cu care se confruntă în ultimii ani echipa de seniori”.

„În același timp, ținem să precizăm că toate eforturile clubului vor fi îndreptate către dezvoltarea continuă a Academiei de fotbal Zimbru. Menționăm că toate grupele de copii și juniori vor continua să activeze în regim normal și fără întreruperi, iar echipele înscrie în competiții își vor continua evoluția. În aceste condiții, administrația clubului anunță un amplu program de resetare și de reformare a clubului.

Toți iubitorii fotbalului care doresc să contribuie la renașterea celui mai iubit club din Republica Moldova sunt așteptați cu idei și propuneri pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare a clubului care să readucă Zimbru Chișinău în locul de frunte a fotbalului moldovenesc, acolo unde îi este locul. Întâlnirea va avea loc vineri, 6 martie, ora 17.00 în incinta administrației Zimbru”, a declarat Sevastian Botnari, directorul clubului Zimbru.

FC Zimbru Chișinău este un club de fotbal din Chișinău, Republica Moldova. Clubul a fost fondat în anul 1947 și este unul din cele mai vechi cluburi din țară. Zimbru Chișinău este de 8 ori campioană a Moldovei la fotbal, câștigătoare a 6 Cupe ale Moldovei și a unei Supercupe a Moldovei. În cursul istoriei clubul a fost cunoscut sub mai mai multe nume: Dinamo (1947-1949), Burevestnic (1950-1957), Moldova (1958-1965, 1967-1971), Avântul (1966), și Nistru (1972-1990).


Pub