Alegătorii de la Hîncești pot depune cereri pentru a vota la locul aflării, până la 14 martie

Alegătorii din circumscripția electorală uninominală nr. 38, municipiul Hîncești, pot depune cereri pentru a vota la locul aflării, până la 14 martie curent, anunță Comisia Electorală Centrală.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit legislaţiei electorale, alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice nu pot veni la secţia de votare pot solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18:00 a zilei precedente votării.

Doar persoanele cu deficiențe de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical.

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puţin doi membri ai biroului, care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării în locul unde se află alegătorul, pentru ca acesta să voteze. Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției de votare unde își are înregistrarea la domiciliu/reședință alegătorul.

Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare, în baza cererilor depuse. În lista electorală, în dreptul numelui persoanei respective se face precizarea „Votat la locul aflării”.

Alegerile parlamentare noi la Hîncești vor avea loc pe 15 martie.


Pub