Câți bani au cei mai bogați oameni din Moldova și în alte țări

PE SCURT

Pentru a intra în 1% din populația americană cu cel mai mare venit, trebuie să câștigi aproximativ jumătate de milion de dolari pe an. Acesta nu este un record. În Singapore, pentru a fi inclus în mult râvnitul 1% dintre cei mai bogați ai țării va fi necesar să câștigi cel puțin 722 000 de dolari, în timp ce în Emiratele Arabe Unite – 922 000 de dolari, scrie Bloomberg cu referire la Baza Mondială de date a inegalității și Serviciul Statistică din Canada.

În baza datelor colectate, Bloomberg a întocmit un rating al țărilor în funcție de nivelul veniturilor persoanelor incluse în 1% din populația cu cele mai mari venituri, iar Business Insider a prezentat un top al veniturilor medii anuale ale locuitorilor acestor state.

PE LUNG 

Analiștii Bloomberg au calculat câți bani sunt necesari pentru a intra în râvnitul 1% dintre cei mai bogați oameni din diferite țări.

În India, pentru nimeri în 1% din cei mai bogați cetățeni, ai nevoie de venituri de 77.000 USD pe an. Cu toate acestea,  câștigul mediu anual în India este de doar 2020 $. Dacă ai fost inclus în lista celor mai bogați oameni din China înseamnă că câștigi cel puțin 107.000 de dolari pe an. Venitul mediu în această țară este de 9470 USD. Următoarea în listă este Italia, unde veniturile celor mai bogați oameni încep de la 169.000 USD. Venitul mediu al populației țării este de 33.560 dolari pe an.

În Brazilia, pragul pentru bogați este puțin mai înalt – ceea ce presupune venituri anuale de 176.000 USD. Dar venitul mediu în această țară este mai mic decât în China – 9140 dolari.

Venitul anual al celor 1% dintre cei mai bogați oameni din Africa de Sud este de 188.000 USD și mai mult. În același timp, venitul mediu este la nivelul de 5750 USD.

În Canada, pentru a nimeri printre cei mai bogați ai țării sunt necesari 201.000 de dolari pe an în timp ce venitul mediu al populației este de 44.860 $. Franța este de asemenea reprezentată în clasament: Aici venitul anual al celor mai bogați începe de la 221.000 de dolari, iar câștigurile medii a populației este de  – 41.070 de dolari.

Lista include și Australia, unde cei mai bogați cetățeni câștigă de la 246.000 USD, iar venitul mediu este de 53.190 USD, Marea Britanie (venitul celor mai bogați de la 248.000 USD, câștiguri medii – 41.330 USD), Germania (venitul celor mai bogați – 277.000 USD și câștiguri medii – 47.450 USD).

Veniturile cele mai mari se numără printre bogătașii din Bahrain  – 485.000 USD, unde venitul mediu al populației este de 47.436 dolari,  în Statele Unite – cei mai bogați locuitori câștigă 488.000 USD, câștigurile medii ale populației sunt de 62.850 dolari, în Singapore – pentru a te include în lista bogătașilor trebuie să câștigi 722.000 dolari, dar venit mediu al populației aici este de  58.770 USD. În final, Emiratele Arabe Unite – pentru a fi inclus în 1% bogătași ai țării este necesar să câștigi anual 922.000 USD. Aici venitul anual al populației este de 40.880 dolari).

Dar în Moldova?

Bloomberg a făcut calcule privind cei mai bogați oameni doar din câteva țări, cei mai importanți jucători pe piața economică mondială. Dar cum stau lucrurile în Moldova?

Potrivit, Serviciului Fiscal de Stat, în 2018, 1760 de moldoveni au înregistrat venituri oficiale de peste un milion de lei. 

Datele au fost calculate din declarațiile cu privire la impozitul pe venit.Venitul total înregistrat de cei 1.760 de milionari a ajuns la peste șase miliarde de lei.

Venitul maxim care a fost obținut de o persoană fizică, în 2018, a fost de peste 83 de milioane de lei. Cel mai tânăr milionar din R. Moldova are doar 21 de ani, în timp ce cel mai vârstnic milionar are 90 de ani. Totodată, 78% dintre milionari sunt înregistrați în municipiul Chișinău.

Business Insider cu referire la  World Data, venitul mediu al populației în Moldova este de 2980 de dolari. Sursa citată, arată că, spre comparație, România 11,290 dolari, Ucraina 2,660 dolari.

În 2017, 1.800 de persoane fizice au declarat venituri de peste un milion de lei, cu 40 mai multe decât în 2018. 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.