(video) „Baronii” din sistemul judecătoresc: Ce salarii primesc magistrații

Judecătorii au salarii de două ori mai mari decât deputații și de șase ori mai mari decât retribuția medie a unui pedagog. Cifrele au fost făcute publice de către șeful statului Igor Dodon, potrivit căruia „cu așa retribuții, oamenii așteaptă și o justiție corectă”.

Foto: mattarese.net

„Poziția mea este că judecătorii care au fost implicați în diferite scheme și comenzi trebuie să plece. „Baronii” acestui sistem trebuie să plece, pentru ca sistemul să se purifice. Iată de ce unul dintre elementele de bază ale reformei Justiției este procesul de evaluare a integrității judecătorilor, ce au și ce au făcut”, a spus Igor Dodon, în emisiunea „Președintele Răspunde”.

Potrivit datelor prezentate de către șeful statului, judecătorii primesc salarii de peste 1000 de euro, iar oamenii așteaptă și „justiție corectă”. Iată cifrele prezentate:

Curtea Supremă de Justiție - 33-34 mii lei

Curtea de Apel - 30 mii lei

Judecătoriile teritoriale - 24-25 mii lei

„Acestea sunt mult mai mari decât salariile președintelui, prim-ministrului, deputaților, nemaivorbind de alți funcționari. Cu așa salarii oamenii așteaptă de la voi justiție corectă”, a adăugat Igor Dodon.

Totodată, șeful statului spune că judecătorii ar trebui să fie lipsiți de privilegiul de a ieși la pensie mai devreme decât alte persoane.

„Ieșiți singuri cu această inițiativă, de unificare a condițiilor de pensionare. Judecătorii ies la pensie sub 60 de ani, dar ce lucrați în condiții mai grele decât cel care muncește cu sapa în camp?!”, a mai spus șeful statului.

Potrivit lui, inițiativa urmează să fie discutată la Adunarea Generală a Judecătorilor, care se va întruni pe 13 martie 2020.


Pub