14:12:09 29.03.2024
Stiri

DECIZIE la Parlament // Fostul ministru de Interne NU este de-acord cu MORATORIUL aplicat de Guvern la acordarea „cetățeniei contra investiții” până la sfârșitul anului: Deputatul democrat nu vede „niciun risc”

Politică 28.02.2020 13:49 Vizualizări2227 Autor: Ziarul National
DECIZIE la Parlament // Fostul ministru de Interne NU este de-acord cu MORATORIUL aplicat de Guvern la acordarea „cetățeniei contra investiții” până la sfârșitul anului: Deputatul democrat nu vede „niciun risc”


Parlamentul a redus perioada moratoriului impus la legea care permite vinderea cetățeniei R. Moldova până la 1 septembrie 2020, deși Guvernul a propus extinderea interdicției până la 1 ianuarie 2021.

Deputații au votat astăzi în două lecturi proiectul de lege privind instituirea moratoriului respectiv.

Cel mai aprig susținător al acordării cetățeniei moldovenești contra investiții a fost, în cadrul ședinței Parlamentului, deputatul democrat Alexandru Jizdan, șeful Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică (ministru de Interne la momentul aprobării, cu scandal, a acestei legi - n.r.).

Acesta a acuzat Guvernul că nu l-a convins de necesitatea aplicării moratoriului, adăugând că nu există „niciun risc” la adresa securității R. Moldova, întrucât solicitanții de cetățenie contra bani sunt verificați minuțios înainte de a obține pașapoarte moldovenești.

Jizdan a mai spus că R. Moldova „nu are resurse naturale, nu are petrol” și vinderea cetățeniei reprezintă o modalitate de a obține „500 de milioane de euro invesiții”.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, a amintit temerile exprimate de înalți oficiali europeni vizavi de acest program de comercializare a cetățeniei R. Moldova care este incompatibil cu regimul liberalizat de vize, iar Jizdan a promis să întreprindă măsuri pentru a desecretiza numele solicitanților de cetățenie moldovenească în baza acestei legi.

Menționăm că, până în prezent, opt persoane au obținut pașapoarte moldovenești după ce au plătit câteva sute de mii de euro, alte peste 30 de dosare fiind examinate de autorități.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md