Platon, despre rolul lui Leancă în furtul miliardului: „A făcut lobby pentru Ilan Șor în fața guvernatorului BNM”

Fostul prim-ministru Iurile Leancă ar fi jucat un rol foarte important în schema prin care Ilan Șor a pus la cale furtul miliardului. Cel puțin așa a declarat, într-un interviu pentru jurnaltv.md, omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat la ani grei de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

„Drăguțanu a dat mărturii în instanță. A relatat că a avut întâlniri cu Ilan Șor la domnul prim-ministru, Iurie Leancă, la Guvern. A fost întrebat cine a organizat aceste întrevederi. Domnul prim-ministru i-a organizat lui întâlniri cu Ilan Șor, adică, a făcut lobby pentru Șor. I-a organizat unui bancher privat, care a furat toată țara, întrevederi cu guvernatorul BNM, în cadrul cărora ei căutau cum ar putea Ilan Șor să întoarcă niște bani în țară. Apoi, premierul îi aprobă lui Șor o garanție de 9 miliarde de lei, apoi se dovedește că Ilan Șor i-a plătit 50 de mii (de euro n.r.), asta este doar ceea ce am văzut. Este clar că era vorba de alți bani pentru 9 miliarde, noi doar am prins aceste 50 de mii întâmplător. Și nu e nicio componență infracțională, toți sunt curați”, a relatat Veaceslav Platon.

Potrivit lui Platon, în stenograma ședinței Guvernului în cadrul căreia a fost dată garanția de stat, Dorin Recean a intuit cum va avea loc furtul miliardului: „Domnul Recean a spus: dacă eu știu că acest proiect va fi aprobat, mă duc la bancă, iau credit, depun în formă de depozit, trimit în offshore. Dl Recean intuitiv, scurt, clar și cuprinzător a relatat schema furtului de la Banca de Economii, pe care ei o realizau în acel moment”.

Omul de afaceri susține că toate aceste dovezi sunt la Procuratura Anticorupție, dar procurorii care investighează furtul miliardului s-au prefăcut că nu le văd: „Toate acestea sunt la Procuratură, dar nimic nu se întâmplă. E trist când domnul Morari povestește la o emisiune că un oarecare Vasea l-a rugat pe cineva, cineva a transmis și banii au venit de la firma lui Șor. Ce coincidență și toți au crezut în asta. Așa o prostie și omul, principalul anticorupționar al țării minte cu tupeu în fața întregii țări”.

În vara anului trecut, fostul guvernator al BNM Dorin Drăguțanu și ex-premierul pentru Integrare Iurie Leancă au fost chemați la audieri în fața Comisei parlamentare de anchetă privind frauda bancară. Membrii Comisiei s-au arătat nemulțumiți de declarațiile lui Dorin Drăguțanu, care ar fi tărăgănat procesul de a gestiona criza din 2013-014. „Din punctul nostru de vedere a fost încercarea de a plasa responsabilitatea pe Guvern. Adică BNM a făcut tot ce a putut, dar nu a dispus de instrumente necesare. Referitor la faptul de ce în 2012 întâi au fost blocate, iar peste trei săptămâni deblocate acțiunile grupului Platon în BEM, dânsul a spus că probabil au fost argumente juridice, nu ține minte. L-am întrebat tranșant care era poziția BNM în privința emisiei suplimentare, s-a creat impresia că exista părerea BNM și a domnului Drăguțanu. La întrebarea legată de garanțiile de stat, dânsul insistă că aceasta era unica soluție. atunci”, a menționat președintele comisiei, Alexandr Slusari.

După audierea lui Iurie Leancă, Comisia parlamenatră de anchetă a decis să înainteze la Procuratura Generală un demers privind deschiderea unui dosar penal pe acțiunile/inacțiunile acestuia, dar și a altor demnitari de stat, pentru punerea în aplicare de către aceștia a procesului de deposedare a statului de pachetul de control la Banca de Economii.

Prim-ministrul Leancă, ministrul Finanțelor, deja atunci Veaceslav Negruță, care a depus cererea de demisie, și ministrul economiei Lazăr, iată Blocul economic care a răspuns pentru asta. Ministrul Economiei Lazăr și prim-ministru Iurie Leancă s-au eschivat de la soluționarea problemei și au plasat responsabilitatea pe seama comisiei de niște vice-miniștri, și nu au luat în calcul scrisoarea lui Negruță, poziția FMI, poziția BM și poziția BEM-ului. După părerea noastră, a fost neglijență în serviciu”, a declarat atunci Slusari.

În replică, Iurie Leancă a spus că este vorba despre „niște acuzații politice nefondate și denigratoare la adresa sa”.


Pub