Linkuri accesibilitate

ANC spune că redobândirea cetățeniei române „decurge mai lent” din cauza numărului mic de angajați în raport cu numărul mare de cereri


În preajma Consulatului României din Chişinău. 10 februarie 2017
În preajma Consulatului României din Chişinău. 10 februarie 2017

Autoritatea Națională pentru Cetățenie de la București a informat că rezolvarea dosarelor de redobândire a cetățeniei „decurge mai lent” din cauza numărului mic de angajați în raport cu numărul de cereri și petiții înregistrate. Într-un răspuns la interpelarea deputatului Platformei „DA”, Iurie Reniță, fost ambasador la București, ANC arată că numai în 2019 au fost primite circa 104 mii de dosare de redobândire a cetățeniei române, relatează Agora.md.

Șeful ANC, Andrei Tinu, precizează într-o scrisoare oficială că fiecare membru al Comisiei pentru Cetățenie are în lucru, săptămânal, 400-450 astfel de dosare. „Orice auditor onest ar constata incredibilul efort pe care îl depun acești angajați, cu atât mai mult cu cât ei îndeplinesc și sarcini rezultate din activitatea de bază, de natură administrativă, de management, lucru cu publicul ș.a.” Mărirea numărului de angajați sau modificarea, respectiv, simplificarea procedurii, nu depinde de ANC, subliniază Andrei Tinu.

La începutul lunii februarie, Ana Guțu, noua secretară de stat a Departamentului pentru relaţia cu Republica Moldova de la București, declara că procesul de redobândire a cetățeniei române de către cetățeni ai R. Moldova fusese blocat temporar din cauza „rețelelor criminale care s-au dezvoltat pe filiera redobândirii cetățeniei”.

Într-un interviu cu Europa Liberă, Ana Guțu a relatat că, potrivit ministrului justiție de la București, ar fi fost, de exemplu, „circa 350 de mii de cetățeni din Rusia și Ucraina care printr-o minune au găsit acte de naștere pe teritoriul României Mari și acum solicită cetățenia română”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG