Pakistan: Shahid Khaqan Abbasi, fostul premier acuzat de corupție anul trecut, eliberat pe cauțiune în valoare de circa 60.000 de euro

Fostul premier pakistanez Shahid Khaqan Abbasi, arestat la mijlocul lunii iulie de serviciile anticorupţie ale ţării, a fost pus în libertate pe cauţiune, au anunţat marţi apropiaţi ai săi pentru AFP.

Foto: https://www.latestly.com/

„Înalta Curte de la Islamabad i-a acordat libertate pe cauţiune lui Shahid Khaqan Abbasi”, a declarat Marium Aurangzeb, purtătoarea de cuvânt a Ligii Musulmane Pakistaneze (PML-N), din care face parte Abbasi. „Este o victorie a celor drepţi şi o lovitură dată regimului marionetă” al premierului Imran Khan, a adăugat ea.

„Tribunalul a ordonat eliberarea lui Shahid Abbasi şi le-a cerut avocaţilor săi să adune o cauţiune în valoare de 10 milioane de rupii (circa 60.000 de euro)”, a precizat Usman Abbasi, un asistent al fostului şef al guvernului pakistanez, transmite Agerpres.

Fost ministru al petrolului, Shahid Khaqan Abbasi i-a succedat în august 2017 lui Nawaz Sharif - premierul de atunci al cărui apropiat era - destituit pentru corupţie. El a rămas la conducerea ţării până în vara lui 2018, când au fost organizate alegeri ce l-au adus la putere pe fostul campion de cricket Imran Khan.

Un alt membru al guvernului său, fostul ministru de interne Ahsan Iqbal, acuzat într-un alt dosar de corupţie, a fost de asemenea eliberat pe cauţiune marţi de Înalta Curte de la Islamabad, a mai declarat Marium Aurangzeb.

După instalarea la putere a lui Imran Khan, ales în urmă cu un an după ce şi-a bazat campania pe lupta anticorupţie, numeroşi reprezentanţi ai opoziţiei au fost anchetaţi în dosare pentru abuz în serviciu.

Fostul lider al PML-N, Nawaz Sharif, condamnat în 2018 la şapte ani de închisoare pentru corupţie, a fost eliberat pe cauţiune la sfârşitul lui octombrie din motive medicale. În prezent el locuieşte la Londra, unde primeşte îngrijiri.

Acuzat la rândul său pentru corupţie, fostul preşedinte Asif Ali Zardani, în prezent unul dintre liderii Partidului Poporului Pakistanez, altă formaţiune din opoziţie, a fost eliberat pe cauţiune în decembrie.


Pub