Moldovenii vor avea nevoie de autorizație pentru a călători în zona Schengen. Explicăm unde și cum obținem acest document

PE SCURT

Începând cu 1 ianuarie 2021, toți deținătorii de pașapoarte moldovenești vor trebui  să prezinte o autorizație de călătorie pentru a putea călători în zona Schengen

Această autorizație va putea fi obținută online și va costa 7 euro. În cazul în care persoana nu o va prezenta la punctul de trecere, accesul în spațiul Schengen îi va fi interzis. 

PE LUNG

La fel ca și moldovenii, cetățenii din alte peste 60 de țări care până acum s-au bucurat de călătorii fără viză în țările Schengen, vor trebui să solicite și să obțină această autorizație de călătorie, cunoscută sub denumirea de ETIAS.

ETIAS, care se descifrează ca Sistemul european de informații și autorizări de călătorie, este o schemă online scopul căreia este de a ține sub evidență vizitatorii care doresc să intre sau să iasă din țările Uniunii Europene, precum și în Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția. Asta pentru a nu permite accesul infractorilor sau pentru a preveni șederile ilegale, motivează UE. Condițiile de intrare și ședere în zona Schengen, ca perioada de ședere permisă sau scopul de intrare, va rămâne neschimbată.

UE vorbește despre înființarea acestei platforme ETIAS încă din 2016, însă, aceasta va fi lansată anul viitor. De îndată ce site-ul va fi creat, fiecare persoană care dorește să ajungă în țările Schengen va trebui să solicite autorizația de călătorie. Dacă în primele șase luni de la lansare, autorizația ETIAS va fi opțională, după aceea însă aceasta va fi obligatorie, iar cei care nu o vor prezenta nu vor putea să-și continue călătoria.

Ce facem ca să primim această autorizație

Formularul pentru obținerea autorizației de călătorie poate fi completat online. Astfel că, pentru asta ai nevoie de internet și de 7 euro pe cardul bancar. Formularul de cerere conține întrebări simple cu privire la identitatea solicitantului. După ce le completezi, sistemul procesează informația și dacă totul este în regulă, în câteva minute primești autorizația pe adresa electronică. Urmează să scoți la print această autorizație ca să o poți prezenta la punctul de trecere a zonei Schengen. Însă, în cazul în care sistemul a depistat careva neclarități, acesta va transmite informația către alte sisteme de verificare și această procedură poate dura până la patru săptămâni. Autorizația ETIAS va fi valabilă timp de trei ani, însă, pentru cei care călătoresc mai frecvent, urmează ca astfel de autorizație să aibă un termen de valabilitate de 10 ani.

Reprezentanții UE ne atenționează că până acum au fost depistate mai multe site-uri false a ETIAS. „Aplicația încă nu a fost creată. De aceea, nu aveți încredere în paginile și conturile inventate”, susțin ei. Potrivit UE, aplicația va apărea cu puțin timp înainte de 1 ianuarie 2021. 

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.