(video) Dodon, către ministrul Agriculturii: „Domn' Perju, o să zburați din funcție, împreună cu șeful Moldsilva”

Șeful statului cere întreprinderii Moldsilva să verifice activitatea tuturor pădurarilor, în special în privința tăierii pădurilor și vinderii ilegale a lemnului. Igor Dodon l-a avertizat și pe ministrul Agriculturii să monitorizeze situația, în caz contrar va fi demis, împreună cu șeful de la Moldsilva.

Foto: UNIMEDIA

„Domn Perju, n-o să faceți regulă, dacă nu opriți taierea pădurilor și bardacul de acolo, că vindeți pe bani cash la dreapa și la stânga lemnele, o să zburați împreună cu șeful acesta nou care l-ați pus la Moldsilva. Eu nu glumesc. Chestia asta am discutat-o și cu prim-ministrul”, a declarat președintele Igor Dodon într-un nou episod al emisiunii sale pe Youtube, „Președintele Răspunde”.

Ministrul Agriculturii, Ion Perju, nu a comentat situația.

Potrivit șefului statului, pădurarii vând ilegal lemnul din pădure. „10 sau 20 de cuburi de lemn se vinde oficial, iar 300 de cuburi - pentru bani cash. O să stați la pușcărie, câțiva pădurari deja au fost prinși și fiecare va fi verificat. Încetați să mai tăieți pădurile”, a mai spus Dodon.


Pub