O stradă din Chișinău, reparată la solicitarea unui consilier municipal de la Partidul „Șor”
Autoritățile municipale au început lucrările de reparație pe strada Haltei din regiunea Gării din Chișinău, în urma demersurilor depuse de consilierul municipal al Partidului „ȘOR”, Valeri Klimenco, în care alesul local cerea reparația străzilor Haltei, Pașcani, Negreșteni și Tăbăcăria Veche.
Străzile respective nu au mai fost reparate de zeci de ani, arată un comunicat al Partidului „Șor”.
Klimeno a depus un demers la adresa primarului de Chișinău pe 29 noiembrie 2019, cerând să țină cont de solicitările cetățenilor în privința reparației străzilor Haltei, Pașcani, Negreșteni și Tăbăcăria Veche, aflate într-o stare deplorabilă.
„Din această cauză, după ploi și ninsori, noroiul ajunge până la genunchi. Iar pentru că pe aceste străzi nu există trotuare, oamenii sunt expuși pericolelor”, menționa Klimenco.
Aceeași sursă precuzează că Valeri Klimenko este unul dintre inițiatorii unui grup de lucru pentru optimizarea activității Pieții Centrale. Zilele trecute, Klimenko a dat un semnal de alarmă în contextul prejudiciului de milioane adus bugetului municipal în care a fost implicat consilierul socialist, Vasili Chirtoca.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România