(video) Șoferii de microbuze amenință cu proteste, dacă Primăria nu va majora tarifele

Transportatorii municipali privați cer, în mod repetat, Primăriei capitalei să examineze problema majorării costului călătoriei cu microbuzul. În caz contrar, mai multe sectorare ale capitalei ar putea rămâne fără transport urban. Mai mult decât atât, șoferii de microbuze amenință cu proteste și acuză autoritățile locale de duble standarde, atunci când subvenționează întreprinderile municipale și ignoră doleanțele transportatorilor privați.

Foto: UNIMEDIA

“Vrem să dăm un semnal autorităților locale că ceea ce se întâmplă în ramura transportului de pasageri municipal este grav și lucrurile pot lua o întorsătură neașteptată și care pot lovi în călător. Noi am depus deja două demersuri prin care am solicitat ajustarea tarifului la transport. La primul demers, la vreo două săptămâni, Primăria spunea ca nu a văzut demersul, dar Direcția de Transport ne-a răspuns că pot purcede la examinarea demersului doar după ce vor prezenta niște calcule. Am depus al doilea demers, la care am anexat și calculele noastre amănunțite. Avem aceeași reacție de tăcere, de parcă nimic nu se întâmplă”, a declarat Oleg Alexa, Președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, în cadrul unei conferințe de prese.

Șoferii se plâng că sunt plini de datorii și se gândesc să plece în străinătate, la muncă.

„Toți călătorii vin cu ifose. Toți spun că ești obligat să te oprești la colțul cela, în interescția aceea. Sunt foarte mulți călători care nu știu reguli elementare. Ca proprietar am investit bani, dacă ajung la 4000 lei salariu lunar este bine. Șansa e să plec peste hotare să achit datoriile care sunt”, a declarat Victor Tutunaru, proprietar și șofer de microbuz.

Pe 17 ianuarie 2020, șoferii de microbuze au trimis o solicitare către Primărie prin care cereau majorarea tarifului pâna la aproape 10 lei.

„În primul rând se evidențiază atitudinea discriminatorie a Primăriei față de companiile de transport după forma de proprietate. În anul 2006, de către Consiliul municipal au fost stabilite tarifele pentru troleibuze- 2 lei, autobuze- 3 lei, microbuze- 3 lei. În următorul an (2007) Consiliul municipal a aprobat subvenționarea Parcului Urban de Autobuze (PUA) și Regia Transport Electric (RTEC) pentru compensarea diferenței dintre tarif și sinecost, în sumă totală de 110 mln. lei. Pe parcursul anilor această sumă a crescut, iar pentru 2020 Consiliul municipal a aprobat subvenționarea acestor întreprinderi mnicipale în sumă de 446,5 mln. lei, iar pentru transportul cu microbuze nu a fost aprobată nicio subvenționare, tariful de 3 lei fiind unica sursă de venit. Deci din data aprobării tarifelor (2006) și până în prezent Primăria a aplicat anumite standarde pentru întreprinderile municipale și altele pentru întreprinderile private”, se arată în demersul transportatorilor privați

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a declarat, în repetate rânduri, că microbuzele arată deplorabil, de aceea prețul nu poate fi ajustat. Mai mult decât atât, autoritățile au anunțat că vor căuta soluții pentru a achiziționa mai multe autobuze, ce vor înlocui microbuzele ce nu corespund „standardelor elementare de confort și securitate”.


Pub