„Cadoul din cutia de pantofi” a adus zâmbete pe fețele a peste 3.500 de copii

În perioada 5 decembrie – 5 ianuarie, în magazinele Kaufland Moldova au fost colectate peste 3.500 de cutii destinate copiilor din mediul rural. Aflată la cea de a V-a ediție, Campania „Cadoul din cutia de pantofi”, organizată de către Asociația „Ajută un Om”, a adunat și în acest an mulți oameni cu sufletul mare.

Foto: Cadoul din cutia de pantofi

Distribuția cutiilor a avut loc în peste 12 sate, timp de câteva săptămâni. Cadourile au ajuns la zeci de copii din familii numeroase, familii social- vulnerabile și copii grav bolnavi.

Este cea mai frumoasă și totodată, cea mai grea campanie implementată de noi, pentru că e una cu foarte multă muncă în spatele ei. Din octombrie până în februarie alături de voluntari suntem implicați în tot ce înseamnă pregătiri și desfășurare. De la logistică până la cărat cutii, sortarea lor, încărcarea și distribuirea. Este o muncă fizică enormă. În schimb, când vezi acei ochi după ce primesc în brațe o cutie frumos ambalată pe care scrie „Pentru un băiat de 5 ani”, dispare orice urmă de oboseală”, a declarat Doina Cernavca, director executiv al asociației obștești „Ajută un Om”.

Campanie socială / Sursa:Cadoul din cutia de pantofi

Campania a fost susținută de Kaufland Moldova, una dintre companiile de top ce implementează politici de responsabilitate social-corporativă.

A fost foarte emoționant să vedem cum o astfel de campanie unește inimi și familii. Pentru unii poate e doar un gest de atenție, dar pentru acești micuți a fost un dar neprețuit, poate unicul pe care l-au primit în preajma sărbătorilor de iarnă. În acest fel, Kaufland și-a reiterat angajamentul față de comunitatea în care activează, pentru că știm, implicarea face diferența”, a declarat Anna- Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România și Republica Moldova.

Campanie socială / Sursa:Cadoul din cutia de pantofi

Desfășurată în întreaga lume, „Cadoul din cutia de pantofi” are menirea să ajungă la copiii la care nu prea vine nici un Moș Crăciun. În Republica Moldova campania este implementată de Asociația „Ajută un Om”, cu susținerea voluntarilor și a partenerilor locali. Timp de 5 ani, cutiile adunate au ajuns în peste 9 raioane, 40 de sate, și la peste 11.000 de copii.

„Ajută un Om” are drept scop susținerea femeilor și a copiilor din mediul rural.


Pub