16:32:51 28.03.2024
Stiri

Deputaţii PD care ar putea ajunge MINIŞTRI în Guvernul Chicu. Va fi şi un nou vicepreşedinte al Parlamentului din partea democraţilor

Politică 20.02.2020 20:52 Vizualizări5284 Autor: Ziarul National
Deputaţii PD care ar putea ajunge MINIŞTRI în Guvernul Chicu. Va fi şi un nou vicepreşedinte al Parlamentului din partea democraţilor


Partidului Democrat (PD) ar urma să-i revină patru ministere după ce va fi oficializată coaliţia cu PSRM. Deja s-ar cunoaşte și numele viitorilor miniştri, care sunt actualmente deputaţi PD.

Potrivit fostului vicepreşedinte al PD, Andrian Candu, viitorul ministru al Educaţiei, Culturii și Cercetării va fi Monica Babuc.

"Doamna Babuc, o promotoare a limbii române... Nu-mi dau seama cum se va împăca doctrinar Monica Babuc cu preşedintele Igor Dodon. Să vedem cum se va adapta", a spus Candu în această seară, în cadrul emisiunii "Puterea a patra", de la N4.

Liderul grupului parlamentar "Pro-Moldova" a precizat că locul Monicăi Babuc în prezidiul plenului Parlamentului va fi ocupat de democrata Ruxanda Glavan.

Un fost apropiat al lui Vlad Plahotniuc urmează să preia şefia Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

"Este vorba de Vasile Bâtcă. Deocamdată nu s-a luat o decizie în privinţa viitorului ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și a celui al Afacerilor Externe și Integrării Europene", a conchis Candu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md