/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ Zece reţete ciudate de cafea pe care trebuie să le încerci măcar o dată în viaţă

missing
20 februarie 2020, ora 14:42

Cafeaua este cea mai populară băutură de pe planetă. Una dintre experienţele de care se poate bucura un turist într-o ţară străină este şi o ceaşcă de cafea. Fie că este la ibric, espresor, filtru sau presă, cafeaua poate diferi de la o ţară la alta, respectiv de la o cultură la alta, scrie descopera.ro.

Mai jos puteți vedea câteva reţete şi tipuri de cafea pe care trebuie să le încercaţi măcar o dată în viaţă.

1. Cafeaua rece vietnameză

Denumită Ca Phe Da sau Café Dam este o băutură rece cu cafea, tradiţional vietnameză, care combină laptele îndulcit şi condensat cu o cafea prăjită.

Cafeaua rece vietnamează se prepară folosind un filtru francez mic, metalic, care picură cafeaua direct peste gheaţă şi laptele condensat îndulcit. Băutura se face de obicei cu părţi egale de lapte şi cafea, astfel încât rezultă o licoare delicioasă şi dulce.

2. Kopi Gu Yu

Kopi Gu Yu sau cafeaua cu unt este o băutură extrem de populară în Singapore. Prin adăugarea untului, aroma cafelei devine mult mai plăcută şi mai consistentă. Această cafea este prăjită, preparată şi consumată cu unt, nu doar în Singapore, ci şi în Thailanda şi Malaezia. Cafeaua preparată se toarnă de obicei într-o căniţă cu puţin lapte  condensat, iar deasupra se pune o bucată de unt.

3. Cafea cu ou

Această cafea este extrem de populară în rândul familiilor luterane din Norvegia, Suedia şi Danemarca (ţările scandinave) şi are la bază combinarea unui ou proaspăt cu cafea pentru a crea o ceaşcă cu o băutură care nu va avea aciditate şi nici nu va fi amară.

4. Cafeaua irlandeză

Cine nu a auzit de vestita cafea irlandeză? Acest cocktail de cafea a fost inventat iniţial la începutul anilor 1940 în Irlanda pentru a-i ajuta pe călătorii americani retraşi în oraşele reci irlandeze.

Cafeaua irlandeză combină whisky, zahăr brun, cafea neagră şi este completată deasupra cu o cantitate generoasă de frişcă. Există multe versiuni ale acestui cocktail de cafea, dar cea originală este una dintre cele mai delicioase băuturi de care iubitorii de cafea se pot bucura.

5. Cafea marocană

O cafea extrem de apreciată de iubitorii gusturilor picante este cea marocană. Aceasta presupune măcinarea boabelor de cafea împreună cu o serie de condimente, precum seminţe de susan, piper negru şi nucşoară. Din amestecul picant rezultat se prepară o băutură foarte tare şi aromată.

6. Cafeaua din balegă de elefant

Cafeaua obţinută din balega elefanţilor din Thailanda este una dintre cele mai scumpe sortimente. Se prepară din boabe de cafea culese din balega acestor giganţi. Boabele sunt spălate, uscate la soare şi prăjite. Deoarece elefanţii sunt erbivori, se crede că această cafea produce mai puţină aciditate şi este mult mai aromată.

7. Cafeaua turcească cu miere şi usturoi

Turcii beau, de regulă, cafea preparată la foc mic într-un ibric din cupru sau aramă, însă una dintre cele mai populare băuturi este după reţeta „Bătrânului Maur”. În băutura obţinută se adaugă miere sau usturoi.

8. Cafea cu bănuţ şi alcool

Karsk, un cocktail de cafea nordică, a devenit extrem de popular încă din secolul XIX în rândul oamenilor din zonele rurale ale Norvegiei. Denumită şi cafea rusească, această băutură este alcătuită din două părţi de „moonshine” ( denumirea dată băuturilor americane tradiţionale distilate în perioada prohibiţiei, produse ilegal şi transportate pe atunci „la lumina lunii”) şi una de cafea.

Reţeta originală prevedea că în ceaşcă se punea mai întâi un bănuţ, după care se punea o tremie de cafea şi alte două de „moonshine” sau votcă până când moneda putea fi văzută din nou.

9. Cafeaua din Hong Kong cu ceai

O băutură extrem de delicioasă care poate fi consumată atât rece, cât şi caldă, este reprezentată de cafeaua realizată după o reţetă populară din Hong Kong. Pentru obţinerea ei este nevoie de patru părţi de ceai, două părţi de cafea, un vârf de piper şi puţin lapte condensat.

10. Cafeaua în flăcări

Faimos în Puerto Panasco, Mexic, acest preparat de cafea este o încântare atât pentru ochi, cât şi pentru papilele gustative.

Amestecând tequila şi Kahlua (un lichior Mexican) cu cafea şi adăugând o flacără, băutura este turnată dintr-un recipient de metal într-altul, creând astfel o frumoasă cascadă de flăcări. Odată ce este suficient de amestecată, băutura, încă în flăcări, este turnată în cană, peste care se adaugă frişcă şi o cireaşă.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram