icon

Ion Chicu a condus ședința Guvernului

19-02-2020 16:25
1,744

Prim-ministru Chicu a condus ședința Guvernului. Pe agenda ședinței au fost incluse 18 subiecte.

 

În debutul ședinței premierul a vorbit despre condamnarea de către CEDO a Republicii Moldova în dosarul Centrului comercial „Gemenii” și obligarea achitării despăgubirilor în sumă de cca 70 milioane lei. Ion Chicu a solicitat Ministerului Finanțelor să elaboreze modificări în Legea bugetului pentru identificarea sumei despăgubirilor din mijloacele destinate sistemului judecătoresc. 

 

„Nu vom lua bani din bugetele prevăzute pentru alimentarea copiilor, or din fondurile alocate pentru construcția apeductelor în Fălești or Hâncești”, a spus Ion Chicu.

 

Ministrul Nagacevschi a primit sarcina de a elabora și a plasa pe pagina web a Ministerului Justiției lista cazurilor în care Republica Moldova a fost condamnată de CEDO și detaliile despre judecătorii care au condus la aceste decizii.

 

Ministrul Dumbrăveanu a prezentat proiectul hotărârii de Guvern referitor la majorarea indemnizațiilor pentru tinerii specialiști cu studii medicale și farmaceutice, repartizați să activeze în localitățile rurale. Specialiștii cu studii superioare medicale și farmaceutice vor primi indemnizații în sumă de 120 mii lei, iar cei cu studii profesional-tehnice - 96 mii lei.

 

Ministrul Nagacevschi a promovat proiectul de lege care se stabilește modalitatea de informare publică privind activitatea deputaților. Legea presupune plasarea pe pagina web a Parlamentului a informației despre activitatea deputaților, precum numărul de proiecte elaborate și promovate, luările de cuvânt și altele.

 

 

 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31