Poroșenko, felicitat de patriarhul rus Kirill, de Ziua Independenței Ucrainei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Patriarhul rus Kirill i-a transmis luni un mesaj de felicitare președintelui ucrainean Petro Poroșenko, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, gestul șefului Bisericii Ortodoxe Ruse intervenind pe fondul acuzațiilor constante ale Kievului la adresa Moscovei privind susținerea militară a separatiștilor din estul ucrainean.

În mesajul său, patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii își exprimă speranța „într-o bună colaborare între stat și Biserica Ortodoxă Ucraineană în numele stabilității în societate”, după cum informează Patriarhia rusă într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, citat de Agerpres.

„Biserica continuă să cheme oamenii, cu opinii, aspirații și așteptări diferite, la înțelegere, la iertare reciprocă și la lucrare împreună, în beneficiul Patriei comune”, scrie patriarhul rus în mesajul său adresat președintelui ucrainean.

De Ziua Independenței, președintele Poroșenko, împreună cu întreaga sa familie, a participat luni dimineață, la Kiev, la o „Rugăciune pentru Ucraina”, în contextul în care fosta republică sovietică se confruntă cu un conflict separatist în estul țării și cu o situație economică foarte gravă.

Liderii bisericilor din Ucraina și ai unor organizații religioase au rostit rugăciuni pentru statul ucrainean, în cadrul unei ceremonii organizate la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev.

Credincioșii ortodocși din Ucraina sunt divizați între Patriarhia Moscovei, cea de la Kiev, care revendică mai multe milioane de credincioși, și o mică biserică autocefală, cele două din urmă nefiind recunoscute de nicio Biserică Ortodoxă canonică.

În Ucraina există și Biserica Greco-Catolică ucraineană, care respectă ritul bizantin și este subordonată Vaticanului, credincioșii ei fiind concentrați în cea mai mare parte în vestul țării. Patriarhia Rusă îi acuză pe greco-catolici de prozelitism într-un teritoriu pe care îl consideră spațiul său canonic.

De la începutul conflictului în Ucraina, în aprilie 2014, Rusia a reclamat o serie de atacuri împotriva bisericilor și preoților ortodocși din Ucraina care țin de Patriarhia Moscovei, acuzând în același timp autoritățile ucrainene că trec sub tăcere astfel de acte.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...