(video) PSRM: „Niciodată nu am discutat despre limbă, istorie și cu atât mai mult despre federalizare cu cei din Blocul ACUM”

Partidul socialiștilor solicită colegilor „din blocul ACUM să nu lanseze informații toxice și care nu corespund adevărului”. Socialiștii declară că niciodată nu au insistat pe discuții legate de limbă, istorie „și cu atât mai mult despre federalizare”. Reacția vine ca răspuns la declarația deputatului PAS, Igor Grosu, potrivit căreia, in vara lui 2019, PSRM a dorit acceptarea de către Blocul ACUM a conceptului de federalizare a țării

Foto: UNIMEDIA

„Dacă deja scoatem la suprafață ceea ce s-a discutat fără presă, când s-a negociat acordul PSRM/ACUM, păi noi suntem cei care am insistat pe proiectele sociale, majorările de salarii, indexarea de pensii de două ori pe an. Ce ați spus de fiecare dată? Că doriți, dar nu sunt bani. De fiecare dată erau multe pretexte ale dvs ca să nu faceți acest lucru și e culmea ca să ieșiți acum în presă și să spuneți că este puțin. Da, este puțin, dar dvs în general spuneați că bani nu sunt”, a declarat Vlad Batrîncea, deputat PSRM.

„Să vă amintesc cum speriați oamenii că din 1 ianuarie vor rămâne fără gaze naturale și majorări de prețuri. Poate ajunge să lansați atâtea minciuni? De fiecare dată noi vom răspunde”, a adăugat Batrîncea.

Reacția PSRM vine drept răspuns la afirmațiile liderului fracțiunii PAS din Parlament, Igor Grosu, potrivit cărora socialiștii ar fi insistat pe federalizarea țării, atunci când se negocia crearea coaliției din iunie 2019.

„Ei au menţionat cuvântul federalizare, dar noi am spus că nici nu poate fi vorba despre aşa ceva. Ei au încercat să utilizeze alte denumiri, pentru a evita cuvântul "federalizare". Faptul că ei au demis Guvernul Sandu demonstrează că au avut o agendă dublă", a declarat Grosu.


Pub