„Da ei au vrut să știe sau nu au vrut să știe? Eu cred că toată lumea a știut despre chestia asta și ei au știut. Ei au avut programată cam la aceeași oră o întâlnire la Drochia și din cauza asta nu au fost prezenți la Chișinău. Strict instituțional au participat vicepreședinții de partid, care au fost confirmați de către Consiliu”, a explicat Diacov pentru UNIMEDIA.
„Cu mâna la inimă spun că nu au fost discutate probleme legate de coaliție, de crearea de coaliție. S-au vorbit lucruri foarte pragmatice. S-au vorbit despre proiectele cu care vrea să vină Guvernul, ideile pe care vrea să le promoveze. Interesul a fost în primul rând al nostru, fiindcă noi purtăm răspundere pentru Guvernul care a fost instalat inclusiv cu ajutorul nostru. Ne-am spus păsul, am spus propunerile noastre”, a mai menționat Diacov.
Democrații Andrian Candu și Sergiu Sîrbu s-au arătat indignați de faptul că noua conducere a Partidului Democrat a avut o întrevedere cu cei din PSRM. „Au refuzat invitația să discutăm cu colegii din teritoriu și au preferat să meargă la acea ședință neanunțată”, a spus Sergiu Sîrbu.
Ieri, liderii PSRM și PDM, la nivel de președinți și vicepreședinți, împreună cu șeful statului Igor Dodon și premierul Ion Chicu, au participat într-o ședință aseară, la Parlament. Potrivit unui comunicat emis de Legislativ, principalele teme discutate au fost legate de activitatea parlamentară și guvernamentală în perioada următoare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!