Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Neînțelegerile din partid și scindarea…

Neînțelegerile din partid și scindarea pe grupuri a PDM, văzute din interior

Partidul Democrat s-ar fi scindat în mai multe grupuri cu viziuni și opinii diferite, iar acest lucru a devenit mai vizibil după alegerea noii conduceri a PDM, dar și după întrevederea dintre democrați și socialiști la Parlament. În timp ce unii membri ai partidului declară că sunt excluși din procesul decizional, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, neagă că ar exista neînțelegeri pe interior. Surse din interiorul Partidului Democrat ne-au comunicat însă că pe intern, partidul este separat în mai multe grupuri distincte.

Luni, 17 februarie, democrații, socialiștii, prim-ministrul Ion Chicu și președintele Igor Dodon au participat la Parlament la o ședință comună. Ședința nu a fost anunțată din timp, fiind însă ulterior confirmată de șeful statului, care a precizat că întrevederea a fost legată de activitatea parlamentară și guvernamentală pentru perioada următoare, „inclusiv cu privire la lansarea unor proiecte ample”.

În urma acestei întrevederi, unii membri ai partidului s-au arătat nedumeriți de această întâlnire dintre PDM și PSRM, inclusiv și fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu.

Adrian Candu

„Conducerea partidului nu are mandat din partea partidului de a discuta sau negocia despre formarea majorităţilor sau despre formarea unei coaliţii sau participarea în guvernare. Eu cred că întâlniri trebuie să fie nu cu colegii socialişti, deoarece nu este niciun fel de majoritate parlamentară sau dacă sunt întâlniri cu socialiştii trebuie să fie întâlniri şi cu cei din Blocul ACUM, deoarece la ora actuală nu există formalizată nicio coaliţie şi nicio majoritate”, a declarat anterior Andrian Candu pentru Publika.

În contextul ultimelor evenimente din partid, un membru al PDM ne-a comunicat că în prezent, în cadrul formațiunii există cinci grupuri cu viziuni diferite, care sunt reprezentate de următorii democrați: Pavel Filip, Dumitru Diacov, Andrian Candu și Vladimir Andronachi. Cel de-al cincilea grup ar fi reprezentat de „democrați independenți”.

Cineva dorește să se poziționeze mai nu știu cum

Apelat pentru opinie, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, ne-a comunicat că în partid nu există neînțelegeri și grupuri separate.

Dumitru Diacov

„Nu este nicio problemă în PDM. Noi deciziile fracțiunii parlamentare le-am luat în cadrul ședințelor fracțiunii. Decizia a fost să suținem Guvernul Chicu și de a rămâne în opoziție constructivă. Votul a fost unanim și de atunci nu s-a schimbat nimic”, spune Diacov.

Cu referire la discuțiile cu socialiștii, democratul spune că a fost o „chestie absolut normală și legală” și că nu s-a discutat nimic ieșit din comun. Acesta a mai subliniat că PDM nu poartă eventuale negocieri cu socialiștii pentru formarea unei majorități parlamentare.

Cât ține de informația că el ar reprezenta un grup distinct în cadrul partidului, Diacov a precizat că nu face parte din niciun grup: „Eu nu fac parte din niciun grup și am spus de nenumărate ori la ședința fracțiunii că voi pleda pentru unitatea partidului”.

Solicitat să comenteze și declarațiile unor membri de partid care susțin că sunt lăsați pe dinafară, Diacov a menționat: „Există oameni cu diferite temperamente și experiență. Cineva dorește să se poziționeze mai nu știu cum, dar asta o chestie de mică concurență internă”.

Vladimir Cebotari

Fostul vicepreședinte al PDM, Vladimir Cebotari, a evitat să comenteze acțiunile colegilor săi de partid care au mers la întrevederea cu socialiștii.

„Nu vreau să mă grăbesc să dau calificative pentru că, probabil, vom avea discuții pe interior și atunci o să ne facem concluzii”, a declarat Cebotari pentru ZdG.

Nu mai facem parte din elita conducerii PDM

Contrar declarațiilor lui Dumitru Diacov, deputatul Sergiu Sîrbu spune că unii membri ai partidului nu sunt consultați în legătură cu acțiunile luate de conducerea de vârf. Acesta mai precizează că nu știe despre ce s-a discutat la întrevederea dintre PSRM și PDM.

Sergiu Sîrbu

„Nimeni nu s-a încumetat să vorbească cu noi, să ne informeze. Noi am fost excluși în totalitate din toate procesele de comunicare, cu regret. Nu mai facem parte din elita conducerii PDM și probabil, părerea noastră nu mai contează. Noi deja demult nu mai suntem invitați la nicio ședință a conducerii partidului unde s-ar discuta decizii. Am auzit că au fost foarte multe discuții cu socialiștii între timp, în diferite formate, mai confidențiale, mai puțin confidențiale, mai publice, dar la fracțiune nu se discută, la partid nu se discută. Probabil vom fi puși în fața faptului împlinit când se va închega ceva și vom puși în situația să votăm ceva. Regret, pentru că noi am fi vrut să existe mai multă transparență în tot ce se întâmplă, chiar dacă suntem membri simpli”, a declarat Sergiu Sîrbu pentru Ziarul de Gardă.

Deputatul Sîrbu a mai menționat că nu exclude o eventuală formalizare a coaliției dintre PDM și PSRM: „Nu știu ce se face, dar totul, teoretic, ar putea să aibă loc”.

Partidul Democrat din Moldovași-a ales la 15 februarie, în cadrul Consiliului Politic Național al PDM, vicepreședinții și Biroul Executiv al partidului. Andrian Candu nu s-a regăsit în lista vicepreședinților noi aleși ai partidului.