00:06:49 26.04.2024
Stiri

DOC // Textul Declarației pentru reconfirmarea ireversibilității VECTORULUI EUROPEAN al R. Moldova. „PD a avut o contribuție consistentă la elaborarea documentului, dar au evitat să ne întâlnim. Ieri-noapte am înțeles de ce”

Politică 18.02.2020 14:27 Vizualizări1481 Autor: Ziarul National
DOC // Textul Declarației pentru reconfirmarea ireversibilității VECTORULUI EUROPEAN al R. Moldova. „PD a avut o contribuție consistentă la elaborarea documentului, dar au evitat să ne întâlnim. Ieri-noapte am înțeles de ce” Facebook


Vicepreședintele Parlamentului R. Moldova, deputatul PAS Mihai Popșoi, a publicat proiectul de Hotărâre a Parlamentului pentru adoptarea Declarației privind reconfirmarea vectorului european și promovarea consecventă a cursului strategic și ireversibil de integrare europeană a R. Moldova.

Parlamentarul PAS recunoaște că acest document a fost elaborat cu largul suport al reprezentanților PD din Legislativ, dar că pe ultima sută de metri aceștia ar fi dispărut.

„De două săptămâni încercăm să ne întâlnim cu reprezentanții PD pentru a definitiva textul final al Declarației pentru reconfirmarea vectorului european și promovarea consecventă a cursului strategic și ireversibil de integrare europeană. Deși colegii din PD au avut o contribuție consistentă la elaborarea documentului, prin schimbul de email-uri, totuși au evitat să discutăm pe viu pentru a finaliza documentul. Ieri-noaptea am înțeles de ce”, a precizat Popșoi, referindu-se la întrevederea nocturnă dintre conducerea PD și cea a PSRM.

Popșoi spune că majoritatea cetățenilor își doresc R. Moldova integrată în UE.

„Regretăm lipsa de devotament și consecvență față de năzuința majorității cetățenilor R. Moldova de a urma calea integrării europene: a combaterii corupției, a justiției independente, a reformelor economice, alegând în schimb calea a patra - calea spre nicăieri. Suntem convinși că majoritatea cetățenilor sprijină demersul nostru exprimat în această Declarație”, a conchis Popșoi.

De menționat că PD nu a anunțat oficial dacă va vota această declarație.










Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md