(video) Artistul FUTURA 2000 a pus mâna pe BMW M2 Competition. Va crea trei maşini exclusive şi o ediţie limitată

BMW M are o tradiţie bogată de proiecte cu artişti contemporani şi construieşte mai departe în această direcţie. Cu sprijinul experienței celor de la BMW Individual, BMW M GmbH a demarat un proiect pe mai multe niveluri cu renumitul artist contemporan internaţional FUTURA 2000. Parteneriatul a fost prezentat ieri în cadrul târgului internaţional de artă Frieze Los Angeles 2020.

În această colaborare, FUTURA 2000, care este cunoscut pentru modul în care stăpâneşte culorile, formele concentrice şi compoziţia cinetică, va crea trei versiuni unice şi exclusive ale BMW M2 Competition în stilul său inconfundabil, dar va crea şi designul unei ediţii limitate a BMW M2 Competition, care va putea fi achiziționată din iunie 2020.

Prima dintre maşinile BMW M2 by FUTURA 2000 pictate manual şi-a marcat premiera mondială la a doua ediţie Frieze Los Angeles, care are loc la Studiourile Paramount Pictures din Hollywood, în perioada 13-16 februarie.

“BMW M2 Competition este dinamic, extrovertit şi, într-o anumită măsură, provocator într-un mod plăcut. Consider că este o mare onoare să pot adăuga o notă specială acestui automobil”, a declarat FUTURA 2000.

“Suntem foarte mândri că am putut câştiga un artist atât de cunoscut precum FUTURA 2000 pentru colaborarea la seria limitată BMW M2 Edition designed by FUTURA 2000*. Deja aştept cu nerăbdare să văd cum ne va transforma modelele M2 în unicate superbe şi în versiuni dedicate clienţilor noştri. Prin stilul său unic, constructiv şi rebel, FUTURA 2000 se potriveşte perfect pentru un automobil tânăr şi rebel precum BMW M2 Competition”, a adăugat Markus Flasch, director executiv al BMW M GmbH.

Artistul va lucra intens la cele trei versiuni unice ale BMW M2 by FUTURA 2000 – atât la exterior, cât şi la interior. Modelul în serie limitată va purta şi el semnătura unică a artistului. Benzile decorative de pe panoul de instrumente şi consola centrală ale fiecărui automobil poartă un design special FUTURA 2000, creat individual. Scaunele M Sport, tapiţate cu piele Dakota bicoloră în negru şi alb ivoriu, dispun de cusături contrastante într-un albastru polar.

În plus, pachetul de interior include volan sport îmbrăcat în piele M Alcantara, cu marcaj gri la ora 12, şi decoraţiuni speciale ale pragurilor uşilor ce poartă numărul consecutiv al ediţiei limitate şi o semnătură Futura. La exterior BMW M2 Edition designed by FUTURA 2000* poate fi recunoscut după suprafeţele vopsite pe spoilerul faţă, difuzorul spate şi pragurile laterale. Mai mult, fiecare automobil este echipat cu jante de 19 inci, din aliaj uşor, în finisaj Jet Black.

*anumite piese sunt pictate manual, aspectul şi designul final pot fi uşor diferite faţă de cele prezentat în imagini.

FUTURA 2000, sub numele real Leonard Hilton McGurr, s-a impus ca un pionier atunci când, în anii ’80, s-a produs întâlnirea între graffiti şi ecosistemul galeriilor de artă formale. Cunoscut pentru abordarea sa radicală pe stradă, el a introdus abstractizarea într-o disciplină bazată complet pe litere. El a atras atenţia în anii ’80 şi s-a regăsit ca făcând parte dintr-o mişcare de artă mai largă care îi includea pe Jean-Michel Basquiat, Keith Haring şi Dondi White.

Autodidact în totalitate în ceea ce consideră “şcoala de la metrou”, FUTURA 2000 a fost comparat cu Kandinsky pentru modul în care stăpâneşte culoarea, formele concentrice şi compoziţia cinetică – şi cu prietenii săi Basquiat, Kenny Scharf şi Rammellzee pentru progresivitate şi dinamismul momentului.

Radicală la acea vreme, metodologia lui poate fi privită de-a lungul deceniilor ca fiind ceva extrem de pur. În comparaţie cu mulţi artişti stradali care au apărut de la debutul său în New York al anilor ’80, activitatea lui FUTURA 2000 încă se distinge pentru subtilitate, utilizarea spaţiului alb şi a calităţii elementare. Perspectiva şi competenţa l-au menţinut relevant pentru mai bine de 40 de ani, fără semne că ar încetini ritmul. A obţinut un mare succes şi ca artist comercial, colaborând cu mai multe branduri binecunoscute.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Vezi şi:

https://autoblog.md/foto-video-cum-ar-trebui-sa-arate-bmw-i3-si-i8-viziunea-garage-italia-customs/

(video) Poate cel mai scump BMW Seria 7 – Radiant Cadenza Immaculate Edition

https://autoblog.md/video-bmw-a-vopsit-noul-x6-in-culoarea-vantablack-cel-mai-negru-negru-din-lume/

Cmentariile sunt închise