Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   FOTO/ Marele poet Grigore Vieru…

FOTO Marele poet Grigore Vieru ar fi împlinit astăzi 85 de ani. Fotografii din arhiva ZdG cu poetul

Sursa foto: ZdG

Grigore Vieru – un chip blând, o minte strălucită, iubitor de oameni și iubitor de patrie, astfel l-au văzut toți acei care l-au înconjurat. Marele poet și-a iubit atât de mult țara, încât cea mai mare dorință a fost nu să ajungă în Cosmos, ci să treacă Prutul. Astăzi, 14 februarie, se împlinesc 85 de ani de la nașterea marelui poet − Grigore Vieru, unul dintre inițiatorii şi liderii mişcării de renaştere naţională.

Prin anii 2004-2005, Grigore Vieru a scris pentru Ziarul de Gardă editoriale. Acesta a vizitat de mai multe ori redacția noastră „să discute pur și simplu cu echipa redacțională despre ce se mai întâmplă în R. Moldova, în România sau în lume”.

„Din momentul lansării, în 2004, Ziarul de Gardă și-a promis sie și audienței să scrie în fiecare număr de ziar câte un articol despre grupul Ilașcu, care la acel moment era încarcerat în închisorile de la Tiraspol, doar Ilie Ilașcu fiind eliberat la insistența comunității internaționale. Astfel, mai multe personalități, inclusiv scriitori, artiști, veneau pe la redacție să afle din prima sursă ce mai fac deținuții politici, căci redacția ținea și o corespondență cu ei.

Grigore Vieru a vizitat de mai multe ori redacția ZdG ca să afle ce mai fac deținuții de la Tiraspol, să le transmită mesaje, să discute pur și simplu cu echipa redacțională despre ce se mai întâmplă în R.Moldova, în România sau în lume.

Ne încuraja să rezistăm, căci la acel moment jurnalismul de investigație era la fel atacat de autorități, având multiple procese judiciare cu diferiți exponenți ai guvernării”, a povestit Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă.

Astăzi, 14 februarie, zeci de persoane s-au adunat la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din capitală, pentru a-i aduce un omagiu marelui poet.

Grigore Vieru s-a născut în anul 1935 în satul Pererâta, judeţul Hotin. În anul 1957, pe când era student, debutează editorial cu placheta de versuri pentru copii „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău. Ulterior, Grigore Vieru se angajează ca redactor la redacţia numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul „Tînărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe”. Tot el scrie celebra carte pentru preşcolari „Albinuţa”. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Poetul a fost căsătorit cu profesoara de limba română şi latină Raisa Nacu. Pe lângă scrierea nenumăratelor poeme în care predomină tema mamei, natura, dragostea, războiul, Vieru a luptat şi pentru Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale având rolul de a deştepta poporul.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României”, iar câteva şcoli din R. Moldova, un bulevard din orașul Chişinău şi o stradă din Iaşi poartă numele lui Grigore Vieru. Anul 2015 a fost consacrat memoriei marelui poet.

La 18 ianuarie 2009, în urma unui grav accident rutier, produs în condiţii de ceaţă pe un segment avariat de şosea, s-a stins din viață sufletul plin de lumină, care ne-a încălzit inimile cu poeziile sale despre mamă, viață, țară și pământ. Automobilul în care se afla Grigore Vieru s-a izbit violent de suportul unui panou de publicitate plasat în mijlocul şoselei, în zona comunei Dănceni, raionul Ialoveni.