Triunghiul Plahotniuc, Morari, Platon: Unde s-au pierdut toate denunțurile împotriva fostului lider PD legate de furtul miliardului

Vladimir Plahotniuc, fiind în conflict cu Veaceslav Platon, care reprezenta un pericol iminent pentru imaginea, reputația și rating-ul său și al PD, s-a folosit de relația cu Viorel Morari atât pentru a-și neutraliza adversarul, cât și pentru a scăpa de eventuale dosare penale. Declarația aparține procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit șefului PG care s-a referit la informațiile din rechizitoriu, totul a început la sfârșitul lunii decembrie 2016, când fostul Șef al Procuraturii Anticorupție a recepționat personal de la Vladimir Plahotniuc o plângere, datată cu 26 decembrie 2016, prin care liderul PD solicita tragerea la răspundere penală a lui Veaceslav Platon pentru un denunț calomnios, depus la DIICOT România.

„Plângerea lui Plahotniuc a fost adusă la sediul Procuraturii Anticorupție chiar de către șeful acestei procuraturi specializate, care însă, a uitat de denunț până în martie 2017”, notează Stoianoglo.

Abia în luna martie 2017, pentru a-și ascunde neglijența în raport cu atribuțiile funcționale și solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cunoscând cu certitudine că plângerea nu corespunde rigorilor legale, i-a cerut unui subaltern să „repare greșeala” prin înregistrarea plângerii cu data de 28 decembrie 2016 și a dispus, printr-o rezoluție, la fel antedatată, examinarea plângerii lui Plahotniuc de către un procuror din subordine.

Morari i-a ordonat procurorului să pornească antedatat (30 decembrie 2016), urmărirea penală în privința lui Veaceslav Platon pentru denunț calomnios, să pregătească proiectul ordonanței de stabilire a competenței pentru exercitarea urmăririi penale pe acest caz Procuraturii Anticorupție, precum și proiectul ordonanței de formare a grupului de urmărire penală, dându-i asigurări că problema cu data înregistrării sesizării și pornirii urmăririi penale este o chestiune pur tehnică, neînsemnată, el ca procuror-șef asumându-și toată responsabilitatea, atenționându-l despre importanța semnatarului plângerii.

Ulterior, Procurorul General de atunci, Eduard Harunjen a semnat, fără a ține cont de data emiterii actelor, proiectul ordonanței de stabilire a competenței pentru exercitarea urmăririi penale Procuraturii Anticorupție.

Obținând competența pentru exercitarea urmăririi penale, șeful procuraturii anticorupție a semnat personal ordonanța de formare a grupului de urmărire penală, a aplicat ștampila pe fișa statistică corespunzătoare, infracțiunea fiind pusă la evidența criminologică oficială.

Astfel, în rezultatul acestor acțiuni, toate plângerile și declarațiile depuse anterior și ulterior de Veaceslav Platon împotriva lui Plahotniuc au fost calificate de Procuratura Anticorupție ca fiind false și calomnioase, fără a se interveni cu verificări asupra faptelor semnalate, în repetate rânduri, de către acesta.

Aceeași soartă a avut-o și dosarul pornit de DIICOT România în temeiul denunțului lui Veaceslav Platon prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a lui Plahotniuc și altor persoane pentru o serie de infracțiuni deosebit de grave de înșelăciune, șantaj, spălare de bani, preluarea ilegală a unor acțiuni ale unor bănci și societăți comerciale din Republica Moldova, și anume: BC „Victoria Bank”, BC „Banca de Economii”, SA „Asito”, SA „Victoria Asigurări”, SA „Alfa Engineering”.

Acest dosar a fost preluat de Procuratura Anticorupție de la DIICOT România pe 27 aprilie 2018, însă nu a fost realizată nici o acțiune procesuală în raport cu persoanele vizate în dosarul transmis de procurorii români. Procuratura Anticorupție s-a limitat la audierea lui Platon în calitate de martor, declarațiile căruia, de fiecare dată, erau catalogate „false și calomnioase”.

Scopul principal al acestor acțiuni l-a constituit interesul fostului șef al Procuraturii Anticorupție de a-și menține susținerea politică și protectoare din partea liderului Partidul Democrat, cu care se cunoștea personal. Cel din urmă era în conflict cu Veaceslav Platon, care reprezenta un pericol iminent pentru imaginea, reputația și rating-ul lui Plahotniuc și al formațiunii politice pe care o conducea.

Alexandr Stoianoglo a notat că Platon a depus mai multe sesizări și declarații în ordine de procedură penală împotriva lui Vladimir Plahotniuc, și anume:

- denunțul din 2 august 2016 adresat DIICOT din România prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a lui Plahotniuc, Candu, Iaralov, Andronachi și altor persoane;

- declarații incriminatorii în privința lui Plahotniuc depuse pe 9, 13 și 14 septembrie 2016 în cadrul dosarului gestionat de Procuratura Anticorupție;

- denunțul din 31 octombrie 2016 prin care solicita Procuraturii Anticorupție examinarea și cercetarea penală a lui Plahotniuc, Candu, Drăguțan, Politova, Iaralov și altor persoane, care ar fi sustras un miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova.

Deși, din toamna anului 2016, Procuratura Anticorupție dispunea de informații concrete privind implicarea lui Vladimir Plahotniuc și anturajul său în „furtul miliardului”, numitul nu a fost audiat niciodată ca pretins făptuitor, implicat în această crimă, fiind protejat și lăsat să părăsească nestingherit țara în vara anului 2019. În aceste condiții, ancheta fiind pusă în mare dificultate de a realiza investigații eficiente.

„Prin falsificările realizate, Viorel Morari a contribuit la evitarea implicării procesuale a lui Vladimir Plahotniuc și a altor persoane din anturajul lui în calitate de bănuiți pe mai multe cauze penale vizând investigarea fraudei bancare, a comis amestec în activitatea Procuraturii Anticorupție și a CNA, prin împiedicarea cercetării rapide, complete și obiective a cauzei penale.”, a precizat seful PG.

În cadrul acestui dosar, fostul Procuror General și unul dintre foștii subalterni ai învinuitului au avut calitate de martori, deoarece nu s-a constatat că acțiunile lor au fost comise din interes material sau alte interese personale. Potrivit lui Stoianoglo, „ultimii nu știau despre scopul urmărit de către fostul șef al Procuraturii Anticorupție”.

Pornirea urmăririi penale în dosarul de fals în acte care îl vizează pe Viorel Morari a fost bazată pe denunțul procurorului subordonat și pe probele materiale prezentate de către acesta.

Stoianoglo a declarat că urmărirea penală a fost finalizată și dosarul a fost trimis în judecată.

Acum fostul șef al Procuraturii Anticorupție este cerecetat penal și pentru îmbogățire ilicită, dar și spălare de bani într-un nou dosar pornit pe numele acestuia, iar astăzi procurorii vor cere prelungirea arestului cu încă 30 de zile.

Morari a fost reținut la data de 10 ianuarie anul curent, iar la data de 13 ianuarie a primit mandat de arestare pe un termen de 20 de zile. Acesta respinge acuzațiile care i se aduc și susține că dosarul în care este vizat este unul politic și făcut la comanda lui Dodon și Stoianoglo.

Fostul lider PD, este anunțat în căutare internațională și interstatală. Vladimir Plahotniuc a dispărut misterios de pe teritoriul Republicii Moldova la mijlocul lunii iunie. Se presupune că acesta a folosit o altă identitate, cu numele de Victor Novak.

UNIMEDIA amintește că la 14 decembrie 2018, Veaceslav Platon a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Recent, sentința prin care a fost condamnat la 12 ani de pușcărie pentru tentativă de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi corupere a fost casată integral și trimisă la rejudecare.


Pub