Doi copii de 2 și 4 ani, blocați într-un apartament din Cahul, au fost salvați de pompieri. Unde era mama lor

Un frate și o soră de 4 și respectiv 2 ani au avut nevoie de intervenția salvatorilor, după ce au rămas blocați într-un apartament din orașul Cahul, după ce mama lor a plecat la o farmacie din apropiere.

Foto: IGSU

Potrivit unui comunicat al IGSU, incidentul s-a produs în după amiaza zilei de 12 februarie. Salvatorii din municipiul Cahul au fost solicitați de mama copiilor, pentru a interveni la deblocarea ușii apartamentului de pe strada Ştefan cel Mare şi Sfânt, in care se aflau minorii.

Potrivit primelor informații doi frați, un băiat în vârstă de 4 ani, dar şi sora acestuia de doar 2 ani au rămas blocaţi în apartament, după ce mama acestora a ieşit din casă pentru a merge la farmacie, iar la întoarcere a stabilit că copii au încuiat locuinţa cu cheia de rezervă şi nu mai poate intra în interior.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 12:21. La faţa locului a intervenit un echipaj de salvatori care a reuşit în mai puţin de 10 minute să deblocheze uşa apartamentului şi să ofere accesul mamei în interior.

În urma situaţiei înregistrate, copii nu au avut de suferit.

În acest context specialiştii din cadrul IGSU atenţionează oamenii care au în grijă minori să nu-i lase de unii singuri şi să se asigure că aceştia nu au acces la diverse dispozitive şi lacătele uşilor. În caz de situaţii de risc persoanele sunt rugate să alerteze de urgenţă Serviciul 112.


Pub