Vlad Filat, despre fostul său avocat: Printr-o schemă cu implicarea unor procurori a furat banii imputați ulterior mie

Fostul avocat al lui Vlad Filat, Igor Popa, împreună cu un grup de procurori, ar fi organizat o schemă prin care ar fi furat banii ce i-au fost imputați, ulterior, fostului lider al PLDM, în cadrul dosarului penal deschis pe numele lui. Declarațiile au fost făcute de Filat în cadrul emisiunii Secretele Puterii.

Foto: UNIMEDIA

Fostul lider al PLDM susține că banii care potrivit dosarului, ar fi fost preluați de el, au fost transferați de pe o companie pe alta, din cele vizate în anchetă, cu implicarea unor procurori și a fostului său avocat, Igor Popa. „În acel timp, procuror șef Anticorupție era Popenco, el a gestionat dosarul meu. Igor Popa, care credeam că e avocatul meu, prin reprezentantul său și în baza procurii a gestionat aceste tranzacții în instanța de judecată. Sunt semnături și procuri semnate”.

Vlad Filat a relatat cum l-a cunoscut pe Igor Popa: „Spre regret și din păcate pentru mine, nu eu l-am luat pe Igor Popa, ci el m-a luat pe mine. Era avocatul domnului Rusu, cumnatul meu, prima dată l-am văzut la ziua de naștere a domnului Leancă, la Frankfurt. După aceasta nu l-am văzut o perioadă lungă de timp, el ulterior fiind avocatul domnului Rusu. Ulterior ne-am văzut în sala de ședință a Parlamentului”.

„În seara de 14 octombrie, seara târzie a zilei precedente arestării mele, Igor Popa a spus că trebuie să îmi comunice ceva la el acasă. Am mers, acolo era și Harujen, pe atunci primul adjunct al procurorului general. Interesul lui era ce se va întâmpla mâine, urma ca Gurin să-și depună demisia, iar el - să își asigure interimatul funcției de șef al PG. Asta era decizia și informația oferită în cadrul coaliției, într-un format lărgit, că a doua zi Gurin urma să își dea demisia”, a mai adăugat acesta.

Vlad Filat este sigur că Eduard Harunjen nu știa despre ce urma să se întâmple în Parlament a doua zi: „Probabil urma să se informeze ce se va întâmpla a doua zi, dar cu certitudine avocatul meu cunoștea ce se va întâmpla”.

Iar când a aflat cine era Igor Popa, era prea târziu: „ Am aflat cu puțin timp înainte de condamnare în prima instanță. Ulterior așa a fost situația încât nu am avut cum să iau altă decizie”.


Pub