BBC va crea un serial TV despre activista Greta Thunberg

Greta Thunberg Attends Fridays For Future Strike In Turin

Activista Greta Thunberg va fi subiectul unui nou serial TV produs de BBC. În serial vei afla mai multe despre cauza pentru care luptă adolescenta. De serialul despre Greta Thunberg se va ocupa BBC Studios Science Unit, însă nu există încă detalii legate de o dată de lansare sau locul în care îl vom putea urmări odată ce va fi gata.

Activista în vârstă de 17 ani a devenit una dintre cele mai reprezentative simboluri ale mișcării împotriva schimbărilor climatice. Acum, aceasta primește propriul serial care va documenta călătoria sa în jurul lumii și campaniile sale pentru climă. De asemenea, serialul va arăta și o parte mai personală a Gretei și felul în care aceasta se raportează la dezvoltarea sa în lumina reflectoarelor, dar și dificultățile întâmpinate în scrierea discursurilor sau întâlnirea marilor lideri mondiali, scrie playtech.ro.

„Schimbările climatice sunt probabil cea mai importantă problemă a vieții noastre, astfel încât e oportun să facem un serial care explorează faptele și știința din spatele acestui subiect complex”, a declarat producătorul executiv Rob Liddell.

Amintim că, platforma Hulu a anunțat că lucrează la un documentar despre tânăra activistă. Creatorii urmăresc povestea Gretei încă de la primele proteste ale acesteia din Suedia. Pe atunci, în fiecare vineri, Greta lipsea de la școală pentru a protesta în fața clădirii parlamentului și solicita autorităților să ia măsuri cu privire la schimbarea climatică. În septembrie 2019, aceasta a inspirat cel mai mare protest climatic din istorie.

Documentarul de pe Hulu despre Greta Thunberg va apărea în 2020. Este produs de B-Reel Filmes și va fi regizat de Nathan Grossman.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente