(video) “Tarife actuale”. Câți bani li se propun polițiștilor din Moldova pentru a nu scrie amenzi

Mita dată sau oferită de şoferi poliţiştilor nu a dispărut nicăieri, nici în 2020. Dar dacă acum câţiva ani în urmă, dacă este să ne amintim bine, aceasta era dată sau percepută în lei moldoveneşti, mai nou este preferată valută străină şi de la an la an sumele par să tot crească.

FOTO: jurnal.md

La cât poate ajunge mita în 2020 ne spune chiar ministrul de Interne Pavel Voicu. În cadrul unei emisiuni televizate acesta a făcut o dezvăluire destul de interesantă: poate pentru prima dată, într-un termen de aproximativ 45 de zile, au fost înregistrate peste 40 de cazuri de corupere activă!

O bună parte din “oferte” proveneau de la şoferi băuţi, dar şi de la vitezomani.

“Îmi pare bine că unii poliţişti, şi le transmit mulţumiri şi prin intermediul emisiunii transmise în eter, declară la SPIA, la CNA, pe unii şoferi care propun mită, de la 300 la 800 de dolari. Acest lucru chiar mă bucură prin faptul că au înţeles şi au făcut un pas la preîntâmpinare, au înţeles care poate fi pericolul atunci când noi mergem la acele fărădelegi care de multe ori ne provoacă şoferii în stare de ebrietate”, a declarat Voicu.

Amintim că în Republica Moldova, pentru comiterea infracțiunii de “corupere activă”, conducătorii auto riscă pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani și amendă în mărime de până la 200.000 de lei.

Conform datelor din raportul privind activitatea Poliţiei RM pentru anul 2019, în privinţa a 126 de angajați ai Poliției au fost pornite 103 cauze penale, față de 156 în anul 2018, printre care 24 cauze penale pentru corupere pasivă, 19 pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu, 18 pentru traficul de influenţă. Totodată, diminuarea vădită a cauzelor penale se atestă pentru acțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant, cu 51.5% și coruperea pasivă, cu 36.8%.

Totodată, s-a atestat creșterea cu 105.2% a numărului denunțurilor din partea polițiștilor. Astfel, în anul 2019, polițiștii au denunțat 117 tentative de mituire din partea cetățenilor.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

Scheme cu taxe ilegale de la subalterni şi trafic de influenţă. Patru poliţişti au fost reţinuţi în nici două zile

https://autoblog.md/video-un-sofer-din-moldova-i-a-dat-unui-politist-drept-mita-o-gaina-si-un-iepure/

https://autoblog.md/video-noi-sanctiuni-in-planurile-politiei-pentru-soferii-moldoveni-detalii-de-la-ministrul-de-interne/

https://autoblog.md/video-martor-ocular-a-luat-mita-sau-nu-filmuletul-cu-echipajul-inp-ce-a-devenit-viral-pe-retelele-de-socializare/

Exemplu demn de urmat. Cum în Elveția se fac bani pe seama vitezomanilor

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/