Pe locul doi în topul maladiilor netransmisibile sunt tumorile oncologice cu 14% din totalul de decese, locul trei îl ocupă bolile digestive cu 9%, locul patru – bolile respiratorii cronice cu 4,8%, urmate de leziuni şi otrăviri (7,8%) şi diabetul zaharat. Datele privind mortalitatea din cauza bolilor netransmisibile a Ministerului Sănătăţii însoţesc Planul de acţiuni pentru anii 2015-2020 privind implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi control al bolilor netransmisibile pe anii 2012-2020 propus spre dezbateri publice.

Totodată o parte importantă din anii de viaţă pierduţi în dezabilitate, rezultă din cauza bolilor netransmisibile care sunt determinate de factorii de risc comuni care sunt: consumul de tutun, alimentaţia nesănătoasă, abuzul de alcool şi lipsa activităţii fizice. În acelaşi timp, Ministerul atrage atenţia că cheltuielile pentru serviciile de îngrijire şi tratament se măresc constant, devenind o povară socio-economică semnificativă pentru ţară.

OMS estimează o creştere cu 17% a deceselor la nivel global în următorii 10 ani, care vor costa ţările cu venituri mici şi mijlocii 7 trilioane de dolari.

Sursa: Anastasia Rusu pentru MedNews