Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Pensiile procurorilor și judecătorilor, în…

Pensiile procurorilor și judecătorilor, în atenția Guvernului

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) propune modificarea legislației privind pensiile, astfel încât să fie eliminate o serie de prevederi ce oferă judecătorilor și procurorilor „pensii de lux”, scrie Mold-street. Deși inițiativa îi vizează direct atât pe magistrați, cât și pe acuzatorii de stat, aceștia nu au venit încă cu o poziție publică.

Contactat de Ziarul de Gardă, serviciul de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ne-a comunicat că magistrații și membrii CSM analizează inițiativa MSMPS și urmează să vină ulterior cu o opinie comună, iar serviciul de presă al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), precum și șefa CSP, Angela Motuzoc, nu au răspuns la apelurile noastre.

Mold-street notează că MSMPS propune modificarea articolului 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului, ca să fie exclusă posibilitatea recalculării pensiilor ţinându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu. Astfel, pensia magistraților ar putea să fie indexată de două ori pe an, la 1 aprilie și 1 octombrie, așa cum se întâmplă în cazul tuturor pensionarilor.

În ceea ce privește procurorilor, MSMPS propune ca pensiile pentru vechime în muncă ale procuror aflate în plată şi stabilite pînă la data de 01.01.2018 să nu se recalculează reieşind din majorarea generală a salariului procurorului în exerciţiu.

Menţionăm că dacă un judecător la Curtea Supremă de Justiţie primește acum un salariu de 30.000 de lei pe lună, judecătorii care au lucrat în trecut la CSJ și sunt la pensie, dar au primit salarii de 10.000 de lei, au dreptul la o pensie de cel puțin 80% din salariul de funcție actual, nu cel din trecut. Adică, de peste 24.000 de lei, nu de 8.000 de lei”, precizează Mold-street.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, scopul acestui proiect constă „în vederea respectării principiilor care stau la baza sistemului public de pensii – principiul echității și contributivității”.

Datele Ministerului sănătății, muncii și protecţiei sociale relevă că în anul 2020 pensia medie a judecătorilor va crește cu 10,5% și va ajunge la nivelul de 21.032 lei pe lună, cu circa 2.000 de lei mai mult decât cea din anul 2019 și de 11 ori mai mare decât pensia medie de vârstă din Republica Moldova.

Se prevede că şi pensia procurorilor va creşte semnificativ şi va ajunge în acest an la circa 17.500 lei pe lună, de două ori şi ceva mai mult faţă de nivelul din anul 2017.