Premierul Chicu deschide PARANTEZELE privind relația cu președintele Dodon, după ce l-a lăsat pe șeful statului cu mâna întinsă la MAEIE
Premierul Ion Chicu l-a lăsat astăzi cu mâna întinsă pe președintele Igor Dodon. După ce și-a spus discursul în cadrul Colegiului lărgit al Ministerului de Externe (MAEIE), Igor Dodon a vrut să-și ia rămas-bun de la Ion Chicu, însă acesta a preferat să se ridice și să-l conducă pe șeful statului.
După ședință, premierul a ținut să comenteze această „neînțelegere”, spunând că relația sa cu președintele Dodon este foarte bună, în pofida speculațiilor care se fac.
„O știre despre nicio știre... Văd ca unii jurnaliști tare se îngrijorează de relația dintre mine și președintele Igor Dodon, iar eu mă îngrijorez pentru starea lor emoțională și nu pot să-i las în starea asta. Relația dintre președintele țării și primul-ministru este la un nivel pozitiv de conlucrare cum nu a fost de foarte mulți ani. Poate asta deranjează pe unii, dar e în beneficiul cetățenilor. Dacă jurnalistul care a făcut știrea din link-ul de mai jos ar fi fost corect, atunci ar fi făcut precizarea că eu m-am ridicat și l-am condus chiar pe domnul președinte. Data viitoare special ne și cuprindem”, a glumit prim-ministrul.
Sursa citată a mai adăugat că se fac „încercări neinspirate” de a tensiona relațiile dintre premier și președinte.
„Încercările astea neinspirate de a servi publicului știri fie despre obediența totală, fie despre răzvrătirea premierului în raport cu președintele denotă un singur lucru - consultanții politici, mercenari angajați pe bani grei de revanșarzi, nu-și merită pâinea. Băieți, determinați-vă! Dați randament clientului, ei mai speră...
Acum, serios despre relația mea cu domnul Igor Dodon. Încă din 2005 încoace, Domnia Sa știe că eu tot timpul am părerea mea și nu ezit s-o spun, inclusiv în public. Știe asta din momentul când îi eram subaltern la Ministerul Economiei. Iar faptul că, știindu-mi bine această particularitate, anume pe mine m-a înaintat la funcția de premier, vorbește foarte mult despre Igor Dodon ca personalitate și Om de stat! Respect, Dom. Președinte!”, a scris premierul pe Facebook.
Agenția Internațională de Energie Atomică a donat R. Moldova un aparat performant de brahiterapie 3D: Tehnologie ce permite distrugerea cu înaltă precizie a celulelor canceroase
De ce sunt tot mai dese episoadele cu praf roșiatic din Sahara
Viceministrul rus al Apărării din Federația Rusă, mâna dreaptă a lui Şoigu, arestat sub suspiciunea de luare de mită