Șase studenți moldoveni, ce își fac studiile în China, au revenit în țară din cauza coronavirusului

Șase studenți din UTA Găgăuzia au revenit recent acasă din China din cauza coronavirusului. Despre acasta a anunțat șeful Centrului de Sănătate Publică din Găgăuzia, Ivan Hasta.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit gagauzinfo.md, tinerii s-au întors astăzi, 10 februarie, în Republica Moldova, din China, unde își făceau studiile în diferite universități.

„Toți studenții sunt născuți în anul 2000. Trei studenți au studiat la Universitatea din Nanjing, iar trei au studiat la Universitatea din Zibo. Cred că, în legătură cu situația din China, ei au fost eliberați de la ore. Un elev este din Ciadîr-Lunga, unul din satul Beșchioz, al treilea din Djoltai, al patrulea din Cazaclia, al cincilea din satul Chiriet-Lunga. Avem și un student care s-a întors din China, ce locuiește în Comrat ”, a spus Ivan Hasta.

De menționat că tinerii sunt sub supravegherea medicilor la domiciliu.

Conform hartei actualizate, 910 oameni au murit până acum din cauza coronavirusului, care a infectat 40 645 de persoane la nivel mondial.


Pub