Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Rezilierea contractelor cu agenţii economici care au construit în stații pavilioane comerciale

   2006

Viceprimarul Capitalei, Victor Chironda, a cerut subdiviziunilor municipale responsabile inițierea procedurilor de reziliere a contractelor cu toți agenții economici, care au construit pavilioane comerciale în locul stațiilor de așteptare a transportului public. Procedura vizează și agentul economic privat în gestiunea căruia se află jumătate din pavilioanele de așteptare din capitală.

De asemenea, viceprimarul responsabil de domeniul planificării urbane, a dispus inventarierea stațiilor de transport public, menţionând că situaţia la acest capitol este una dezastruoasă. ,,Din totalul de 546 de stații la nivel de oraș, 150 există doar pe hârtie, unde nici un fel de acoperiș sau scaune nu există. Totodată, 267 de stații, care din anul 2007 sunt în proprietatea operatorului economic S.R.L. „Epa-Media", au fost lăsate să degradeze complet. Alte 128 de staţii s-au transformat în „pavilioane de comerț cu două scaune", a menţionat Victor Chironda.

Viceprimarul capitalei a reiterat că este inadmisibil ca pavilioanele de așteptare a transportului public să fie transformate în magazine sau panouri publicitare. Astfel, până în anul 2021, când expiră contractul cu S.R.L. „Epa-Media", vor fi făcute toate demersurile pentru rezilierea contractului cu respectivul agent economic.

,,Asemenea parteneriate publice-private compromit principiul de PPP. În curând vom prezenta un nou concept de stație pentru destinate transportului public, care ar corespunde criteriilor de design universal, pentru a asigura orășenii cu zone de așteptare comode, accesibile și frumoase", a menţionat Victor Chironda.