15:45:20 29.03.2024
Stiri

FOTO // Soția liderului SEPARATIST de la Tiraspol ar avea cetățenia României: „În timp ce prorușii se zbat cu spume la gură și lupta pentru „eliberarea de sub români”, liderii își fac cetățenie și acte românești”

Social 10.02.2020 17:25 Vizualizări11887 Autor: Ziarul National
FOTO // Soția liderului SEPARATIST de la Tiraspol ar avea cetățenia României: „În timp ce prorușii se zbat cu spume la gură și lupta pentru „eliberarea de sub români”, liderii își fac cetățenie și acte românești”
Igor Dodon, alături de Vadim Krasnoselski și soția acestuia, Svetlana


Soția liderului separatist de la Tiraspol, Svetlana Crasnoselscaia, ar avea cetățenia României. Cel puțin, așa susține președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi. Acesta a publicat și un document al Autorității Naționale pentru Cetățenie, care ar indica că Svetlana Crasnoselscaia ar fi obținut cetățenia României încă în anul 2013.

„Aceasta este Svetlana Crasnoselscaia, soția lui Vadim Crasnoselschi, așa-numitul președinte al Transnistriei (republica moldovenească nistreană, separatistă și nerecunoscută). Dumneaei are cetățenie română și a depus jurământ de credință patriei – România”, spune acesta.

Bilețchi subliniază că, deși atacă România, așa-zișii lideri transnistreni profită și „trăiesc europenește: „În timp ce prorușii se zbat cu spume la gură pentru „independența Transnistriei” și lupta pentru „eliberarea de sub români”, liderii își fac cetățenie și acte românești. Trăiesc bine și europenește. România este rea și criticată doar pentru proștii care cred și le urmează propaganda, în rest fiecare trage ce poate și pupă drapelul României și depune jurământ de credință patriei”.

Amintim că, în ultima perioadă, procesul de redobândire a cetățeniei române a fost blocat. Secretara de stat a Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din Guvernul de la Bucureşti, Ana Guțu, a menționat că acest proces a fost blocat din cauza unor rețele criminale, care s-au dezvoltat pe această filieră. „Am discutat cu ministrul justiției Cătălin Predoiu în ultima ședință de Guvern și dumnealui mi-a spus că actualmente există o situație neplăcută legată de rețelele criminale, care s-au dezvoltat pe filiera redobândirii cetățeniei. Și mă refer la dosarele de solicitare a cetățeniei care vin, de exemplu, din partea a circa 350 de mii de cetățeni din Rusia și Ucraina, care printr-o minune au găsit acte de naștere pe teritoriul României Mari și acum solicită cetățenia română.

Din cauza aceasta s-a blocat procesul, fiind că trebuie să se lămurească organele judiciare ce e cu aceste dosare, dar blocajul din Comisia pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie a fost deblocat, mi-a spus ministrul Predoiu, și deja au și fost publicate mai multe hotărâri de acordare a cetățeniei române”, a declarat săptămâna trecută Ana Guțu.











Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md