(video) La ce filme ale lui Bong Joon-ho trebuie să te uiți ca să înțelegi că triumful de la Oscarul de anul acesta nu este întâmplător

colaj filme

Filmul sud-coreean „Parazit” a triumfat la Oscarurile 2020. Acesta a reușit să cucerească patru dintre cele mai importante premii din acest an, și anume: cel mai bun film, cel mai bun film străin, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu original.

Astfel, filmul devine primul din istoria Oscarurilor care reușește să ia trofeul pentru cel mai bun film și cel mai bun film străin.

Bong Joon-ho a studiat sociologia şi filmul la Academia de Arte Frumoase din Coreea. În 2006, filmul său „Monstrul” a fost proiectat la Cannes, în Quinzaine des Réalisateurs. A revenit în 2009, în secțiunea Un Certain Regard, cu „Mama”, iar în 2017 a prezentat „Okja” în competiția oficială.

Pentru cine încă mai crede că „Parazit” este un succes întâmplător, echipa #diez vă îndeamnă să vizionați și alte lungmetraje ale regizorului. După ce veți face acest lucru, întrebările vor dispărea de la sine.

# Asasin în serie (2003)

Nota IMDb: 8,1

Lungmetrajul este inspirat din fapte reale. O tânără este ucisă şi violată într-un mic orășel din Coreea de Sud. Ceva mai târziu, alte crime similare sunt descoperite. Astfel, zvonurile despre un asasin în serie se răspândesc cu viteza luminii, iar poliția este nevoită să acționeze, chiar dacă fără prea mult succes.

# „Monstrul” (2006)

Nota IMDb: 7,0

Premisa filmului porneşte de la povestea reală a unor soldaţi americani dintr-o bază militară de lângă Seul, care în 2000 au vărsat în râul Han (sursa de apă potabilă pentru o bună parte din populaţie) 120 de litri de otravă. Peste câţiva ani, şi de aici începe filmul, ca urmare a poluării iresponsabile, întreaga populaţie este alarmată de prezenţa în apele râului a unui monstru marin. „Monstrul” a fost desemnat și cel mai de succes film coreean al tuturor timpurilor.

# Mama (2009)

Nota IMDb: 7,8

O mamă locuiește liniștită cu fiul ei în vârstă de 28 de ani, furnizând vecinilor plante medicinale și ședințe de acupunctură. Într-o zi, o fată este omorâtă cu brutalitate, iar fiul ei este acuzat de crimă. Acum depinde doar de mama lui să-i dovedească inocența sau să-l lase să putrezească în închisoare.

# Expresul zăpezii (2013)

Nota IMDb: 7,0

Filmul este realizat într-un viitor în care, după un experiment eșuat pentru a opri încălzirea globală, o epocă de gheață a ucis aproape toată viața de pe planetă. Singurii supraviețuitori sunt locuitorii din „Expresul zăpezii”, un tren masiv care călătorește în jurul planetei și este propulsat de un motor în perpetuă mișcare. De-a lungul timpului, un sistem de clasă evoluează pe tren, cu elitele care locuiesc în „fața” trenului și săracii care locuiesc în „spatele” trenului. Obosiți și nesatisfăcuți de condițiile în care trăiau, o revoluție are loc în care locuitorii din „spate” încearcă să preia controlul trenului.

# Okja (2017)

Nota IMDb: 7,4

Filmul urmărește povestea unei tinere pe nume Mija, care riscă totul pentru a preveni ca o companie multinațională puternică să-i răpească cel mai bun prieten al ei: un animal masiv numit Okja. Mija trăiește în adâncul pădurilor din provincia Gangwon din Coreea de Sud, iar într-o zi aceasta întâlnește o creatură uriașă pe nume Okja. Okja este însă un animal foarte timid și introvertit, cald și prietenos, un animal unic, iar cei doi ajung să se împrietenească destul de repede. Atunci când o companie puternică află de existența lui Okja, Mija se zbate din răsputeri să împiedice capturarea noului ei prieten.

# Parazit (2019)

Nota IMDb: 8,5

Membrii familiei lui Ki-Taek au o relație apropiată, dar toți patru sunt șomeri. Într-o zi, fiul cel mare, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru un post de meditator și bine plătit de o familie bogată. În speranța unui venit constant pentru familia sa, Ki-woo se îndreaptă spre casa familiei Park pentru un interviu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente