Coronavirus: Franţa le recomandă cetăţenilor săi să evite călătoriile în China

Având în vedere evoluţia epidemiei provocate de noul coronavirus, guvernul francez a decis să le recomande cetăţenilor săi să nu călătorească în China '„decât dacă există un motiv imperativ'”, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe, relatează AFP, citat de Agerpres.

Foto: UNIMEDIA

„Având în vedere contextul evolutiv al epidemiei de nCoV, restricţiile decise de autorităţile chineze (...) s-a decis modificarea sfaturilor de călătorie şi schimbarea codului pe harta Chinei în portocaliu (nu este recomandată călătoria, cu excepţia unui motiv imperativ)”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Acest comunicat de presă a fost publicat la încheierea unei reuniuni a miniştrilor organizată la mijlocul zile de premierul Edouard Philippe.

Noul coronavirus, apărut în decembrie în oraşul Wuhan (centrul Chinei), a infectat deja peste 34.500 de oameni şi a ucis 722 de pacienţi în China continentală (cu excepţia Hong Kong şi Macao), au anunţat sâmbătă autorităţile chineze din domeniul sănătăţii.


Pub