Panică în lume. Numărul morților de coronavirus a trecut de 800, iar cel al persoanelor infectate, de 37.000

by D M
Distribuiti mai departe...

Numărul de decese cauzate de coronavirusul apărut în China este oficial mult mai mare decât cele ale Sindromului Acut Respirator Sever, o altă epidemie cu care lumea s-a confruntat în 2003, potrivit stirileprotv.ro.

În prezent, bilanţul coronavirusului a ajuns la 813 morţi şi peste 37.000 de cazuri infectate atât în China Continentală, cât şi în afara ei. Asta în timp ce SARS a ucis la vremea respectivă 774 de persoane.

Ultimele 24 de ore au fost cele mai grave de la izbucnirea epidemiei, pentru că s-a înregistrat cel mai mare număr de decese: 89.

Între timp, oamenii de știință par să fi găsit veriga lipsa din lanțul de transmitere a virusului corona. Ar fi pangolinul, unul dintre cele mai traficate mamifere ale planetei, specie pe cale de dispariție. Sunt considerați delicatesă, carnea lor valorând până la 1.000 de dolari pe piața neagră. În China, sunt o miză mare pentru solzii pe care localnicii îi transformă în leacuri folosite în medicina tradițională.

„Inițial s-a crezut că ar proveni de la liliac, care nu prea e consumat (de oameni, n.red.) în China – deși și el ajunge prin ciorbă. Liliacul este însă consumat de șerpi, care sunt o delicatesă. Ei bine, pangolinul este un animal traficat, care circulă dintr-o zonă în alta într-un mod neverificat, în așa numitele wet market, adică piețe umede, de animale vii. Pe sub mână se mai vinde și pangolinul, o delicatesă”, a declarat pentru Digi24, biologul român Adrian Bâlbă.

„Din fericire dar și nefericire, boala are o caracteristică diferită de SARS, în sensul că este mai puțin patogen virusul, însă în același timp este mai infectogen. Virusul nu omoară (la fel de mulți oameni, n.red.) dar se elimină înainte să apară semnele de îmbolnăvire, febra, nici camerele termice nu mai sunt eficiente și, în consecință, are o capacitate de difuzare mult mai mare și are un număr mai mare de purtători fără simptomatologie, ceea ce este foarte important din punct de vedere epidemiologic. Este foarte dificil de blocat. Eu cred că această boală va fi mai greu de oprit decât SARS, sunt zeci de mii de oameni declarați infectați. Cu siguranță sunt mult mai multe persoane asimptomatice. Iar infecția este serologică, se depistează răspunsul, nu sursa”, a subliniat biologul Adrian Bâlbă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.