(video) Protest la Guvern: Mai mulți veterani au cerut demisia ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi

Protest la Guvern. Mai mulți veterani au venit cu pancarte și cer demisia ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, după ce oficialul a declarat că Federația Rusă a intervenit în războiul din 1992 pentru a aplana conflictul.

Foto: UNIMEDIA

Unii participanți la protest au ținut în mâini portretele eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru, iar alții au adus cu ei pancarte pe care scia : „Noi v-am votat, voi ne-ați trădat!”, „Prea mulți dintre voi au trădat acest popor!”, „Pe români nu-i mai vreți frați. La Moscova vă închinați!”.

În cadrul protestului a fost citită o rezoluție, prin care veteranii cer Guvernului crearea unui departament care să se ocupe de problemele acestora. În același timp, aceștia au cerut o întrevedere cu premierul Ion Chicu pe 12 februarie.

Veteranii spun că dacă cerințele lor nu vor fi îndeplinite, vor organiza, pe 2 martie, proteste în toată țara.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a declarat, la ultima conferință de presă, că evenimentele care au avut loc în 1992 pe Nistru reprezintă un conflict armat cu pierderi umane declanșat de anumite forțe separatiste din regiunea transnistreană. „Factologic, armata Federației Ruse dislocată la acel moment în regiunea transnistreană a intervenit pentru a opri vărsările de sânge”, a declarat ministrul.


Pub